Gânduri despre Sensation White: Source of Light

Primul instinct al opiniei publice: housereală, ce să caut acolo? Calculatorul ne atenționează că răspunsul e greșit. Sensation White este unul dintre puținele evenimente ale sferei EDM care se poate numi artă (al doilea care-mi vine în minte este Hed Kandi). Așa că nu s-a pus problema să nu ajung la show-ul de sâmbătă noapte.

Conceptul

Față de 2012, călătoria Source of Light a adus mai mult misticism (cel puțin pentru mine), personaje ascunse, senzația de levitație și un joc de lumini fantastic. Cele 4 fețe au avut rolul de a mă băga în transă și de a-mi dezmorți picioarele. Nu țin minte să fi dansat la un eveniment așa de mult. Probabil că tot la Sensation White s-a întâmplat asta.

În continuare România nu cunoaște adevărata plăcere a conceptului unui show EDM. Știu, toată producția costă, însă după un astfel de eveniment ai mult mai multe de povestit decât “da, frate, am fost în Kristal, X a băgat muzică mișto, m-am amețit bine și apoi am plecat”. Nu, Sensation este mult mai mult decât atât: e o călătorie, o piesă în mai multe acte, o acțiune cu cea mai bună coloană sonoră…

Și sfera aia din mijloc a fost genială. Au fost zeci de moduri în care oamenii de la tehnic s-au distrat cu chestia aia. Nota 10 pentru imaginația olandezilor. Au și catalizatori buni…

White Sensation - ROMEXPO - 6 aprilie 2013

Muzica

… până la urmă Sensation rămâne un eveniment muzical. Mulți au strâmbat din nas când au aflat lineup-ul. Știu, după Hardwell, Pete Tong și Fedde Le Grand, cel mai important nume de anul ăsta a fost Mark Knight. N-a contat prea mult lineup-ul, mai ales că toate seturile au fost bune! În ordinea numerelor de pe tricou:

Mr. White este emblema Sensation, deschizătorul de party-uri și încălzitorul de atmosferă. A început cu vreo 20 de minute mai târziu, suficient cât să pună lumea în mișcare și să o pregătească pentru Sebastian Leger. Al doilea om din line-up mi-a plăcut mult, mai ales că mi-a adus aminte de ritmurile Cadenza Vagabundos. Un mix de deep și tech foarte bun. La fel de bun a fost și domnul Leger, așa că eu îl mai aștept prin patrie.

Sunnery James și Ryan Marciano au ajuns pentru a treia oară în România și cred că a ajuns să le placă. Ei au fost cei care au schimbat tempo-ul distracției. Ceva mai rapid, mai agresiv și mai tare. Surpriza lor a fost remixul Lethal Industry, o emblemă a muzicii electronice. Se pare că e timpul pentru o nouă vizită a lui Tiesto…


Mark Knight a fost clar capul de afiș. Am avut onoarea de a-l intervieva anul trecut și de a sta de vorbă față în față în decembrie. Am mai spus-o și nu mă supăr că o repet: omul este fantastic, iar asta se transpune în prestația sa ca DJ. Setul a fost bine gândit: a deschis cu lucrurile noi de pe Toolroom, plus următoarele releas-uri. Am avut parte de “Ten”, “You’ve Got The Love”, “Insomnia” și altele de care îmi voi aduce aminte când voi găsi setul pe Soundcloud.

White Sensation - ROMEXPO - 6 aprilie 2013

De NO_ID nu auzisem până să aflu de lineup-ul Sensation, însă m-am lămurit repede ce le poate pielea. Dutch style, mult progressive house și piese pe care lumea să le recunoască. Au fost ultimii care au ținut tempo-ul ridicat. Asta pentru că Funkerman, omul despre care am zis că va aduce o atmosferă Smooth, a mai domolit melodiile, însă a păstrat aceeași atmosferă. Punctul culminant a fost melodia anilor mei de liceu: Oxia – Domino.

Organizarea

Organizatorii români, recte Events, au învățat multe de pe urma evenimentului de anul trecut. În primul rând nu s-a mai stat la coadă la acces, barmanii au fost decenți si foarte binevoitori și toaletele n-au fost suprapopulate (cel puțin la băieți, că la fete n-am încercat).

Auzeam persoane care se plângeau la coada de la jetoane. Prețioșilor, arătați-mi unde nu-i coadă la jetoane și eu vă dau un long drink la următorul eveniment. E drept că cele două tipuri de jetoane au băgat audiența în ceață, dar per total a fost ok.

În câteva cuvinte

Sensation este și va fi cel mai tare show bazat pe un concept. A doua ediție din România a continuat frumos experiența trăită de anul trecut. Spre deosebire de 2012, 2013 a adus un lineup care a fost pe placul tuturor (mai țineți minte reacțiile la Mauro Picotto?) și o organizare mult mai bună. Să nu uit să menționez calitatea sunetului: jos pălăria din nou pentru olandezi, nu degeaba au ditai industria de muzică.

Aștept totuși ca românii să înțeleagă frumusețea unui astfel de eviment și să nu lipsească data viitoare. Puteți să vă rupeți câteva weekend-uri de Bamboo, Chaboo, buhuu și alte cluburi de mega rășini pentru a lua parte la cel mai tare eveniment de muzică din România.

Update: A scris și gașca cu care am fost la party: Andra, Sandra, Bunescu, Andu și Mahmurii.

SENSATION Source Of Light este produs de către ID&T, organizat în România de către EVENTS, partener media ProFM și sponsor HEINEKEN.

foto via iConcert și URBAN.


Comments

7 responses to “Gânduri despre Sensation White: Source of Light”

  1. Mnup, coada nu a fost nici la fete la baie 😀

    1. Iti foarte multumesc pentru aceasta informatie vitala calitatii articolului :p

  2. […] facut nici macar o poza asa ca va las cu material video si pareri de la Ionut, Andra, Dan, […]

  3. […] citi și părerea lui Ionuț, a lui Andu, a lui Dan sau a Sandrei pentru o perspectivă mai […]

  4. […] pareri ale oamenilor care chiar stiu cu ce se mananca muzica electronica vedeti la Pandrea, Andra, Bunescu si Andu […]

  5. […] britanici. Partea proastă e că în România se continuă tradiția. La o săptămână după Sensation White aflam de la Sandra că în Târgu Mureș era un party cu aceeași tematică. Mișto, […]

  6. […] Mark Knight a intrat în playlist cu “Your Love” (ce fain a intrat piesa asta la Sensation White 2013!!!) și remixul pentru Florence & The […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.