Astăzi nu a fost o zi tocmai grozavă pentru utilizatorul de WordPress din mine. Mai întâi m-am trezit cu eroarea 404 pe wp-admin, ceea ce însemna ca nu pot să intru în dashboard, deci să scriu niște articole. Am căutat ceva soluții, am aplicat pe ici pe colo, nicio schimbare. Până la urmă am apelat la firma de hosting și în 5 minute era rezolvată treaba.
Problema pe care am găsit-o apoi a fost incapacitatea de a adăuga imagini articolelor (sau de a încărca orice pe blog). Dă-i pe forumuri, instalează un client de #IRC și intră pe #wordpress (nu, nu e hashtag, când eram mai mici îi ziceam canal), acolo dă de oameni care vorbesc în termeni imposibili… în fine. M-am gândit să umblu la permisiuni, le-am schimbat, m-am rugat la divinitate, la sf maslu, la ce mi-a mai venit mie prin cap… rien (cum ar spune francezul). And then it struck me!
Soluția e simplă, deoarece WordPress este un sistem ce se regenerează. Drept urmare copiez folderul “uploads” din wordpress și îl pun bine pe desktop, mă întorc în wordpress și șterg folderul tocmai copiat. În dashboard am găsit secțiunea “Settings – Media” (am ultima versiune de WP instalată, pentru versiunile mai vechi intrați la Miscellaneous) și am scris “wp-content/uploads” în câmpul în care mi se cerea să completez o cale (path) pentru folderul de upload. Am salvat, am intrat din nou în articolul pe care îl scriam, am încărcat o poză fără probleme. M-am întors în folderul pe care l-am pus pe desktop, și i-am trecut conținutul în folderul pe care WordPress l-a realizat în momentul în care am încărcat poza. Astfel am recreat situația anterioară dezastrului de astăzi.
Dacă am fost puțin prea tehnic și v-ați pierdut pe drum, hit the comments below.
Leave a Reply