Rode a anunțat la NAB Show o chestie foarte tare: un kit audio wireless de (foarte) mici dimensiuni. Se numește Rode Wireless Go, are laturi de sub 5 centimetri și grosime de până în 2 (valabil pentru ambele unități din pachet).
Rode a gândit niște lucruri deștepte la produsul ăsta. Atât transmițătorul, cât și receptorul au o clamă ce fac foarte ușoară prinderea de haine. Mai mult, clama receptorului e pe dimensiunea patinei camerei, ca utilizatorii să nu-și mai piardă timpul cu accesorii de adaptare.
Al doilea lucru deștept: bateria internă, cu autonomia de până la 7 ore. Transmițătorul și receptorul pot fi încărcate prin intermediul USB-C chiar și în timpul funcționării. Camerele foto încep să treacă pe standardul USB-C (Sony A7iii, a7Riii, Sony A9), așa că viitorul ne rezervă mai puține cabluri. Rode Wireless Go bate 70 de metri în câmp deschis și poate fi folosit cu microfonul intern al transmițătorului sau cu unul de tip lavalieră.
Acum că am terminat cu înșirarea de specificații, Wireless Go mi se pare foarte tare pentru că rezolvă o problemă. Urmărind câțiva vloggeri, știu că majoritatea alege microfoanele de tip shotgun pentru că sunt simplu de folosit. Le montează, le conectează la aparat și pornește înregistrarea. Un sistem wireless era complicat tocmai pentru că presupunea un microfon de tip lavalieră și cam trebuia să te chinui cu cablul. Rode Wireless Pro simplifică procesul și, cel puțin din câte am văzut și auzit, oferă un sunet mai bun decât un microfon-shotgun. Costă $200 și vor veni în magazine în a doua jumătate a lunii.
Sennheiser are o soluție similară, dar prețul pornește de la $300. By the way, soluțiile Sony (ECM-AW4) nu sunt chiar atât de grozave pentru că se limitează la Bluetooth.
Leave a Reply