Un patron de club de fotbal normal? Dan Capră

Noaptea trecută televizorul era dat pe Digisport1, unde, într-o emisiune moderată de Radu Naum, intră în direct finanțatorul echipei Petrolul Ploiești, un om deloc amuzant pentru televiziunile de la noi.

Naum a încercat tot felul de întrebări din care să obțină răspunsuri dătătoare de “ȘOC”. Eu îl știam pe Radu Naum drept un jurnalist foarte relevant pe zona de sport, dar în momentul în care întrebi un finanțator dacă s-au vândut tricouri din lipsă de alte răspunsuri ale unui om de-a dreptul decent, înseamnă că s-au terminat lucrurile interesante în fotbal.

“Au existat tensiuni între Mutu și Zicu?”, “Veți avea și alte transferuri bombă?”, “Ce părere aveți de arbitraje?”, “Ce clauze are Cosmin Contra în contract?”.

Dan Capră a răspuns de fiecare dată calm și la obiect, iar acolo unde nu exista o soluție (ca în cazul arbitrajelor), răspunsul a fost de-a dreptul suberb de normal: “Nu pot să mă pronunț, sunt doar de doi ani în fotbal”.

Nu e ciudat că mă bucur de răspunsuri normale?

PS: Naum, rănit de răspunsul sincer al lui Capră, completează: “Mda, deși unii spun că există influențe (ale arbitrajelor)”.


Comments

One response to “Un patron de club de fotbal normal? Dan Capră”

  1. capra e cam terminat. dar timpul va demostra asta…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.