disney+ romania

Tutorial: cum vezi Apple TV+ și Disney+ în România și cât te costă

scris de

in

Disney+ și Apple TV+ nu sunt disponibile în România. Asta nu înseamnă că nu poți vedea tot conținutul oferit de acestea. Următorii pași presupun un cont Apple asociat Statelor Unite, un abonament VPN, plus cele pentru Disney+ și AppleTV+. La final vedem ce costuri ies.

Cont Apple

Chiar dacă ai un cont Apple de România și muți regiunea pe State, aplicațiile își vor da seama că ești în afara țărilor “compatibile”. Îți trebuie unul făcut la americani.

Apple nu acceptă carduri de debit sau credit din afara Statelor, așa că trebuie să creezi un cont fără a introduce date bancare. Pașii următori sunt realizați pe un iPhone. Merg și pe iPad.

  1. Acceseasă Settings și apasă pe prima opțiune;
  2. Selectează iTunes & App Store;
  3. Apasă pe adresa de mail asociată contului Apple ID;
  4. Selectează Sign Out;
  5. Intră în App Store și instalează o aplicație gratuită. Aplicația trebuie să fie nouă;
  6. Alege opțiunea Create New Apple ID;
  7. Selectează United States of America drept țara noului tău Apple ID;
  8. Acceptă termenii și condițiile Apple;
  9. Completează detaliile noului Apple ID. Folosește o nouă adresă de email. Creează o parolă bună;
  10. Selectează “None” când ajungi la pasul modalităților de plată;
  11. Selectează o adresă de livrare validă din Statele Unite. Te poți folosi de Google Maps pentru a alege orice adresă. Eu am folosit una din New York;
  12. Verifică inbox-ul adresei de mail asociate noului Apple ID. Acolo vei primi mesajul de verificare de la Apple. Urmează instrucțiunile de acolo și vei avea noul tău Apple ID.

Cum alimentezi un Apple ID fără un card bancar atașat

  1. Fă-ți un cont pe Amazon.com, dacă nu ai deja;
  2. Cumpără un App Store & iTunes Gift Card. Poți alege valori între $25 și $200;
  3. Acesta nu e un pas obligatoriu: dacă ai un card Revolut, mai economisești un pic plătind direct în dolari, nu la cursul Amazon;
  4. Codul va ajunge pe mail-ul asociat contului Amazon în vreo 5 minute. Copiază-l;
  5. Revino în App Store și apasă pe iconița din dreapta-sus (fotografia contului tău);
  6. Selectează opțiunea Reedeem Code or Gift Card;
  7. Selectează “You can also enter your code manually” și inserează codul pe care l-ai copiat de pe mail;
  8. Vei vedea că acum ai $25 asociați contului.

Ia-ți un VPN bun

Aici e mai complicat, pentru că ai de cercetat un pic piața. Din fericire, multe VPN-uri au oferte pentru abonamente de durată. Am încercat prima dată cu Cyberghost și am descoperit ulterior că ei nu au DNS-uri pentru Disney+. Din articol, în articol, am dat de SurfShark*. $48 pentru doi ani. Instalează aplicația pe mobil și conectează-te la un server de US.

Activează Disney+ și Apple TV+

Instalează Disney+ din App Store și creează un cont. Ca să nu încurci borcanele, îți sugerez să folosești aceeași adresă de mail a contului Apple de US. Poți alege abonamentul lunar sau anual. $6.99 sau $69.99. Mare atenție că prețurile nu includ și taxe. Eu am mers pe abonamentul lunar, iar valoarea totală este de $7.61. Există și o perioadă de trial de 7 zile, ca să îți dai seama dacă îți place conținutul.

Apple TV+ ar trebui să fie deja instalat pe telefon dacă ai cont de US. Dacă nu e, ia-l de aici. Condițiile sunt aceleași: 7 zile de trial, apoi un abonament lunar. De data asta, e doar $4.99 plus taxe.

Cum poți urmări conținutul

Cel mai simplu mod este în browser. Activezi VPN-ul, apoi intri pe Disney+ și Apple TV+ și vizionezi ce vrei. Dacă folosești Google Chrome și ai și un Chromecast, e foarte simplu să redai pe TV tot conținutul celor două servicii.

Dintre cele două, doar Disney+ merge redat pe Chromecast direct din telefon sau tabletă. Apple TV+ este compatibil cu televizoare recente Samsung, Sony și LG (Vizio nu cred că se vinde la noi), dar și cu Amazon Fire TV și dispozitive Roku.

Eu am ales un Apple TV 4K. Surfshark furnizează DNS-uri pentru majoritatea dispozitivelor de mai sus. Au o zonă de tutoriale prin care te poți lămuri imediat.

În cazul meu, tot ce a trebuit să fac este să activez funcția SmartDNS din contul SurfShark și să copiez unul dintre cele două DNS-uri în setările Apple TV (Network – click pe numele rețelei la care ești conectat – Configure DNS – Manual) și să îl restartez.

Atenție mare dacă furnizorul de internet nu v-a dat IP fix. Dacă se ia curentul, IP-ul se schimbă și va trebui să refaceți procesul de SmartDNS pe site-ul Surfshark.

Costuri

  • AppleTV+: pentru că am luat un Apple TV 4K pe care l-am înregistrat cu contul de State, am un an gratuit. Apoi vor urma facturi de $5.43 / lună ($65.16 / an);
  • Disney+: $7.61 / lună ($91.32 / an; dacă serialele Marvel vor fi ce trebuie, probabil că voi trece la tariful de $69.99 / an);
  • Surfshark: $48 / 2 ani sau $2/ lună.

Total pe lună pentru toate trei: $15.04 sau 67.33 de lei conform cursului din 15 mai 2020.

Măsuri suplimentare

Partea mișto e că Netflix afișează acum catalogul de pe Statele Unite. DNS-ul SurfShark este decent, însă calitatea video este deseori slabă, mai ales când încep și americanii să intre pe Netflix.

Un lucru pe care vreau să-l fac în viitor este să iau un router pe care pot configura o conexiune VPN. Teoretic, ar trebui să scap de problema calității scăzute. Deocamdată, Disney+, Apple TV+, HBO Go și Amazon Prime Video au o calitate bună.

*update 20 august 2021: Surfshark are niște probleme cu funcția de Smart DNS. Disney+ nu mai funcționează, Netflix face buffer. Din fericire, Disney+ poate fi redat pe Apple TV cu un iPhone/iPad (AirPlay) pe care rulează Surfshark.

**update 14 iunie 2022: Disney+ este disponibil în România. Prețul este de 29.99 lei/lună sau 299,99 lei/an.


Comments

14 responses to “Tutorial: cum vezi Apple TV+ și Disney+ în România și cât te costă”

  1. Daca iti faci abonament VPN si pentru Disney+, ai traducere in romana sau doar in engleza si alte limbi?

    1. Nefiind oficial în România, Disney+ nu oferă traduceri în limba română.

      1. Salut,
        Ai găsit alt VPN intre timp?

        1. Am rămas pe Surfshark și am luat un mic router care știe să configureze o conexiune VPN.

          1. Iti recomand https://www.smartdnsproxy.com
            Am si surfshark dar smart DNS Proxy este cu mult peste Surfshark.
            referitor la conturi eu am cumparat de pe ebay cu $5 o subscriptie Disney pentru 2 ani. Dupa 8 luni inca este functional. La fel am platit si pentru Hulu o subscriptie de $6. Mentionez ca la Hulu am platit de doua ori. Primul cont a fost dezactivat dupa o luna.

  2. […] N-avem o dată certă pentru debutul celor 6 episoade, deși toate vor fi disponibile până la finalul anului. Pe Disney+. […]

  3. […] s-a întâmplat cu Loki?”. Serialul va oferi răspunsul. Va fi disponibil pe același Disney+, din vară. Sunt curios cât de bun va fi Owen […]

  4. Multumesc ptr tutorial.
    Am urmat pasii si a mers….dar ! Ai nevoie de un numar de telefon de state. Am reusit cu ajutorul unui prieten rezident. Altfel nu ai cum sa mai faci cont de SUA. Acum urmaresc Apple TV + si Hulu. O sa incerc si altele dupa ce ma satur de serialele sau filmele disponibile pe astea doua. Chiar merita !

    1. Cum ai reusit sa platesti cont de Hulu?

      1. Nu am cont de Hulu.

    2. Eu am copiat adresa unei firme din Florida cu numar de telefon gasita pe Google maps.

  5. […] vreți să urmăriți WandaVision, aveți aici un tutorial despre cum să vă faceți cont pe Disney+ din România. După ce îl terminați, neapărat să vă uitați și la Marvel: Assembled, un behind the scenes […]

  6. […] ceea ce se întâmplă între filme. Cu alte cuvinte, fanul MCU n-ar avea nevoie să își facă abonament la Disney+, că în seriale nu se întâmplă mare lucru. Doar că în Loki se întâmplă cel mai mare lucru: […]

  7. […] că Moon Knight este bestial. Mai mult, e motivul pentru care abia aștept să nu mă mai chinui cu VPN-ul și să dau direct din televizor pe […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.