Am văzut că Auraș a dat share unui serviciu de “trotinete-sharing”, numit Wolf-e și căruia nu-i dă prea mult timp pe piață. Îi împărășesc opinia din cel puțin două motive.

Pe lângă faptul că orice serviciu sau produs care se promovează azi prin cuvântul “cool” numai asta nu e, Wolf-e are păcatul de a funcționa într-o țară care se numește România. Aia în care “a furat, dar a și făcut ceva” este lege electorală nescrisă. Ca să vă faceți o idee de ce toată nebunia asta cu trotinetele închiriate este doar o fază, anul trecut era super la modă Ape Rider. Între timp, bicicletele s-au împuținat (a se citi “s-au furat multe“) și serviciul a intrat într-o pauză, cu promisiunea că vor reveni din luna aprilie. Mai au o săptămână pentru a respecta deadline-ul. Revenind la Wolf-e, ce credeți că vor păți niște trotinete care sunt mai ușor de săltat decât bicicletele?

Și chiar dacă serviciul a pus la punct metode anti-furt eficiente, țineți cont că fiecare unitate va rula în primitorul București, unde asfaltul e ca-n palmă. The Verge a făcut un material foarte bun în care explică faptul că problema esențială a astfel de servicii este costul per trotinetă. Cu cât mai mic, cu atât mai bine, însă drumul până acolo este destul de lung, iar investitorii sunt de fiecare dată necesari:

Bucureștiul nu este adaptat pentru așa ceva, iar serviciile care se anunță a apărea în viitorul apropiat au de dus o bătălie de uzură. Între timp, văd că au apărut vreo două și la mine la birou. Asta e una dintre ele: