Top DJMag 100 – ediția consumerismului

Văzusem pe Twitter și Facebook că lumea se adună la Amesterdam pentru ADE, una dintre cele mai importante conferințe de muzică electronică (cealaltă e Miami Winter Music Festival), însă am trecut cu vederea că în anii trecuți se anunța și câștigătorul topului DJMag.

Așa că, aseară târziu am văzut că Dimitri Vegas & Like Mike au obținut prima poziție. Adică oamenii care au livrat cel mai prost set de la Untold și care racolau raveri să-i voteze pe iPaduri după eveniment. N-am ce zice, frumoasă strategie, misiune îndeplinită și toată lumea e fericită.

Mai puțin cei care au votat pentru capacitatea unui dj de a mixa, nu de a închide adolescenți în studio pentru a produce următorul hit. Care seamănă cu ultimele 5.

Chestia asta nu s-a întâmplat peste noapte. Așa cum ziceam acum patru ani, când Guetta a ieșit pe primul loc, DJMag s-a trezit cu un nou public al industriei muzicii dance, iar acela trebuie stimulat și gâdilat în orgoliu. După ce Guetta a avut momentul său de glorie (și subliniez că a fost absolut meritat), a venit momentul ca DJMag să treacă de partea celor care produc profit. Iar cei care se produceau muzică ce se încadra în noul curent și-au dat seama că revista este cel mai bun mod de a scoate capul prin lume.

Practic avem parte de o cumetrie electronică, din care se fac bani frumoși. Și cum pot eu să mă supăr pe un bun plan de biznis?

PS: ăsta e un moment bun de a pune clipul cu Russell Peters:

https://youtu.be/4gRaZS1fFVM


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.