Dacă vă mai aduceți aminte imediat după moartea lui Jobs, puzderia de documentare de o oră au încercat să arate cât mai bine de ce Jobs a fost miezul tehnologiei. 

Și mai toate au făcut asta, fără să aloce prea mult timp modului în care Jobs a distrus mulți oameni prin felul său de a se comporta. Cumva, cred că Bill Burr a zis-o cel mai bine, când a fost la Conan.

Așa că Isaacson ne anunță din prima că Jobs nu a intervenit asupra cărții, deși știa că nu toate lucrurile de acolo vor fi precum una dintre prezentările sale. Scriitorul s-a putut mișca printre oamenii care i-au influențat viața lui Jobs. De la Wozniak, până la ultimul om căruia a încercat să-i schimbe cursul: Obama.

Pentru cei de-o vârstă cu mine, cea mai interesantă perioadă este cea de dinainte să revină la Apple. Cea în care un tânăr Jobs s-a răzvrătit împotriva propriei companii, a ajuns să fie dat afară, să o ia de la capăt și să ajungă aproape de fundul sacului. De restul știam: revenirea la Apple, înțelegerea cu Microsoft, mouse-ul oribil al primului iMac și tot ceea ce a urmat.

Cartea arată povestea unui om pentru care lucrurile sunt ori albe, ori negre. De la sucurile de portocale, până la MobileMe. Pe scurt, un om extrem de dificil, dar care a îndoit un pic universul.

Merită să o citiți, mai ales dacă aveți idee despre industrie și vreți să aflați mai multe despre design și marketing.