Sony ZV-1: cameră de €800, destinată vloggerilor

Sony a anunțat mult zvonitul ZV-1, camera de buzunar făcută special pentru vloggeri. Mișcarea e logică – gama RX100 a fost adoptată imediat de generația “hey guys”, așa că Sony a îmbunătățit un pic rețeta.

Pentru început, Sony ZV-1 nu are vizor electronic. Nici blitz. În locul acestora apare un microfon mult mai capabil, pentru cei care vor să folosească aparatul și nimic mai mult. Pentru cei care vor opusul, Sony ZV-1 are hot shoe, intrare de microfon și compatibilitate cu mini-trepiedul Bluetooth pe care Sony l-a anunțat anul trecut.

Spre deosebire de RX100, ecranul se deschide în lateral, nu în sus. Aici e un pic ciudat faptul că ecranul nu se deschide complet, ci doar la 176 de grade. În orice caz, ar trebui să rezolve problema lipsei de vizibilitate în cazul în care montezi ceva în hot shoe.

La capitolul specificații, Sony ZV-1 stă bine:

  • Senzor 20.1 megapixeli Exmor RS;
  • Filmare 4K30p (va cauza niște strâmbări din nas);
  • Înregistrare video fără limită de durată;
  • Obiectiv 24-70mm, f/1.8-2.8;
  • Capacitate de live stream;
  • Picture profiles pentru pasionații de colorizare;
  • Autofocus în 315 puncte;
  • Eye-AF și Animal Eye-AF (autofocusul se mută automat pe ochiul subiectului);
  • Filtru ND inclus;
  • Expunere prioritizată pentru față;
  • Buton ce prioritizează fundaluri estompate;
  • Funcție de streaming ce va fi adăugată în vară, printr-un update de software;
  • 298 de grame.

Sony ZV-1 nu are Mode Dial. În schimb, are un buton de Record mult mai bine plasat și două butoane custom (de fapt, în cazul Sony, mai toate butoanele pot fi customizate.

Mi-aș fi dorit să vină cu USB-C, nu cu vechiul micro-USB. De asemenea, ar fi fost fain ca WiFi-ul să fie la 5GHz, pentru viteze mai mari de transfer. Simt că îmbătrânesc ori de câte ori transfer RAW-uri și clipuri 4K la viteze pe banda 2.4GHz.

Sony ZV-1 va costa €800 (3900 lei) și va fi disponibil la mijlocul lunii iunie.


Comments

One response to “Sony ZV-1: cameră de €800, destinată vloggerilor”

  1. Mi se pare minunata ideea celor de la sony, insa tind sa iti dau dreptate cu viteza de transfer. suntem in secolul vitezei, iar asteptatul: “e boala grea”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.