Și cu dureri, și cu banii luați: Autostrada Lugoj-Deva, Lotul 3

Ministrul Transporturilor se află într-un tur de forță pe șantierele autostrăzilor date în lucru, pentru că cineva trebuie să se prefacă a munci.

Zilele trecute a fost la Râșnov, s-a declarat mulțumit și a plecat. La începutul anului a zis pompos că vrea să dea în folosință cei 6 kilometri de autostradă, care vor ajuta pe nimeni. N-am mai văzut nimic menționat pe tema asta. Oricât de scurt e lotul, sunt niște structuri de rezolvat, utilități de relocat, oameni de despăgubit (săptămâna trecută am văzut că s-a făcut ceva în privința asta). Iar asta durează.

Ieri s-a dus pe loturile dintre Sebeș și Aiud ca să nimic. Iarăși niște loturi promise ca realizate anul ăsta, din nou niște tâmpenii rupte de realitate. Însă bomboana de pe colivă abia urmează:

Lotul al treilea din autostrada Lugoj-Deva va fi dat în folosință la final de lună:

„Lotul 3 va fi deschis undeva la sfârșitul lunii septembrie. A fost preluat de către CNAIR, se fac lucrările. Va fi dat în trafic la sfârșitul lui septembrie. Deci acei 44 de kilometri [n.r. Lotul 4, deschis, deja, ;i Lotul 3] vor fi în integralitate deschiși, se va circula de la Sibiu la Nădlac la profil de autostradă”, a declarat Răzvan Cuc.

Sursa

Dăcât niște probleme aici. Nu se va circula de la Sibiu la Nădlac la profil de autostradă. Mai avem vreo 13 kilometri de construit, inclusiv două tuneluri. Se știa de problema asta de vreo 6 ani. Cuc e la al doilea mandat ca ministru.

CNAIR a reziliat contractul cu Comsa (constructorul lotului 3 Lugoj-Deva) la 99%, că cel din urmă nu a vrut să prelungească garanția de la 4 la 10 ani. Motivul din spatele garanției prelungite ține de presupuse deficiențe grave ale lotului. Dacă problemele au fost atât de mari, cum poate CNAIR-ul, o companie fără mijloace tehnice sofisticate, să aducă un lot întreg la o stare de funcționare?

În plus, CNAIR-ul a preluat abuziv două bretele de la Ilia, ca să dea în folosință Lotul 4. Pentru astea și multe altele, Comsa dă statul român în judecată. Și va câștiga. Și noi vom plăti. Și nici măcar cu ăia 4 ani de garanție nu vom rămâne.

PS: La cum promite și livrează statul român, nu mă aștept ca lotul 3 să fie dat în folosință la finalul acestei luni.


Comments

2 responses to “Și cu dureri, și cu banii luați: Autostrada Lugoj-Deva, Lotul 3”

  1. […] Mie îmi place să țin cont de chestiile astea, să le notez undeva și să observ în fiecare an cum se promite mult și bine. De exemplu, în ianuarie ni se promiteau 116 kilometri de autostradă deschiși în anul 2019. Estimările oamenilor cu capul pe umeri au fost de 43 de kilometri? Rezultatul? 22 de kilometri, pentru că statul s-a gândit că e o idee bună să rezilieze un contract realizat în proporție de 99% pentru lotul 3 din Lugoj-Deva. Vedeți aici ce și cum. […]

  2. […] Sunt 61 de kilometri, cu mențiunea că la Bacău, Sebeș și Alba Iulia încă se lucrează sub trafic, din motive de inaugurare înainte de votare. De unde i-a dat ministrului 90 de kilometri? A pus la socoteală un lot pe care l-a deschis la sfârșitul anului trecut și niște drumuri de legătură ale loturilor inaugurate în acest an. Culmea e că, atunci când a promis 80 de kilometri pentru 2020, nu a inclus lotul deschis la finalul anului trecut (Lugoj – Deva 3). […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.