Secretele lui “a fi”

Ma inspir de la Hoinaru si incerc sa lamuresc problema verbului “a fi” si folosirea corecta a acestuia mai ales la imperativ si conjuctiv.

Ca orice verb care se termina cu litera “i”, “a fi” se incadreaza in conjugarea a IV-a, la fel ca “a citi” sau “a veni”.

O luam pe rand: de conjunctiv a auzit toata lumea, trebuie sa cauti conjunctia “sa” inaintea unui verb si ti-ai gasit modul. Sa vedem cum se poarta verbul “a fi” la conjunctiv, atat la pozitiv, cat si la negativ:

sa fii / sa nu fii

Aparent, daca inlaturam conjunctia “sa”, obtinem imperativul, ceea ce este partial adevarat, drept pentru care o comanda sau o cerere va avea forma:

fii! / nu fi!

Asa cum putem vedea, negatia inlatura un “i”. Eu am retinut aceasta regula folosindu-ma de imaginatie: negatia e un bad boy caruia ii place sa manance multe “i”-uri.