A venit ziua Finalei Euro 2016 și, inevitabil, se aleg taberele. Românii ar trebui să țină cu Franța, să ne mândrim că ne-a bătut campioana Europei, nu vreo echipă amărâtă, pe care nu știm să o arătăm pe harta Balcanilor. Oh wait…
Anyway, eu îmi vărs simpatia către echipa Portugaliei, motivul principal fiind Cristiano Ronaldo. Deși nu sunt fan al atitudinii sale de pe teren, sunt capabil să apreciez talentul de care dispune. La 31 de ani, Ronaldo se află în momentul de vârf al carierei: Baloane de Aur, Champion‘s League cu Manchester și Real Madrid și multe contracte de publicitate.
La nivel de echipă națională, trofeele îi lipsesc, însă, în această seară, Ronaldo este foarte aproape de a se răzbuna pe rezultatul de acum 12 ani, când Grecia pleca acasă cu trofeul EURO 2004, chiar din Portugalia.
Tot ce trebuie să facă este să renunțe la orice fel de orgoliu și să-și ajute echipa să facă un meci mare. Va fi greu: Franța vine după o semifinală memorabilă cu Germania, iar moralul jucătorilor va fi supra-alimentat de miile de fani de pe stadion. Toate aceste elemente alcătuiesc muntele pe care Ronaldo trebuie să îl urce pentru a demonstra pentru totdeauna că este unul dintre marii jucători din generația sa.
Indiferent de rezultatul din această seară, sper ca Finala să ofere un meci bun, cu un Ronaldo dezlănțuit și un Evra de stâncă. Hai și cu Griezmann, că tot e primul în topul marcatorilor de la acest Euro.
Leave a Reply