Reacția generală de ieri a fost următoarea: “Și la noi se poate”, fapt ce-mi confirmă că suntem obișnuiți să “înnotăm” (cf. doamnei rector de la Cantemir) în mediocritate. Pentru prima dată Arena Națională (apropo, nu s-a gândit nimeni că prin nume se face o cacofonie mișto?) a arătat că poate să găzduiască un meci de top, iar în vară va primi și artiști de top. Primăria și-a suflecat mâinile și a pus semne prin oraș, a rezervat linii speciale de RATB, a închis bulevarde, ce să mai: a adus normalitatea pe străzile Capitalei, o noțiune cu care șoferii care se duc în nord să muncească nu prea sunt obișnuiți.
Mai mult decât atât am primit niște suporteri cu un sânge la fel de fierbinte ca al nostru (poate și mai), dar care s-au comportat absolut normal. Eu unul am fost foarte mândru de următoarea situație:
Numai că ibericii nu au dat în cap, nu au furat, nu au șapte frați acasă și mama în spital. Într-un fel venirea spaniolilor, altădată privită ca un război de cucerire, de prădare și nimic mai mult, a avut un rol civilizator, probabil de deșteptare (că tot avem un imn pe tema respectivă). După un meci și o atmosferă frumoase, încetul cu încetul ne vom întoarce la dulcele stil dâmbovițean, pentru că una dintre caracteristicile principale ale acestui popor rămâne obișnuința.
PS: Felicitări Atletico Madrid!
Leave a Reply