Știu că întrebarea este oarecum retorică, mai ales că în momentul de față geografia Africii este foarte populară în jurnalele de știri. Întrebarea se referă la altceva și mai ales la altcineva.
Săptămâna asta m-am trezit că panoul electric al apartamentului face figuri, cu scântei, căderi de tensiune. Urât. Cum expertiza mea în materie de electrice se rezumă la schimbat becuri, prize și comutatoare, am decis să apelez la un om priceput. Și mai bună a fost trimiterea pe care mi-a făcut-o administratorul blocului. După două telefoane în decurs de două zile, electricianul nostru se echipase cu de toate: scule, panou și ce i-a mai trebuit.
Ceea ce m-a frapat a fost modul cum vorbea. La prima vedere ai fi spus că debitează mult, excesiv chiar, dar am încercat să privesc dincolo de cuvinte pentru a pricepe mesajul mai bine. Încă de la primul telefon omul a ținut să ma asigure de nenumărate ori de materialele pe care le va folosi, cât va costa și când va veni. Țin minte că al doilea telefon a ținut 10 minute, când ar fi putut dura doar unul singur.
M-am întrebat de ce atâta zgomot, doar “vorba lungă, sărăcia omului”. Explicații pot fi multe: serviciu plătit prost, credite, datorii, copii sau țepe din trecut, înțelegeri cu oameni neserioși. Și cum munca lui a fost făcută cu cap, vi-l pot recomanda în cazul în care aveți nevoie.
Leave a Reply