Bineînțeles că n-au trecut trei zile de la rezultatele alegerilor și Orban se poartă de parcă ar fi mare jupân. Tună înspre Dăncilă, se ia de Barna pe motiv că al treilea partid, practic la egalitate cu al doilea, se gândește să aibă candidat la prezidențiale. Și lumea văd că își menține acea stare de agitație pe care o avea înainte de alegeri. De aceea, cred că ar trebui să avem un pic de răbdare cu USR-Plus.
Așa cum am zis și despre Iohannis după ce a fost ales, eu îi voi lăsa pe Barna, Cioloș și ai lor să se desfășoare fără să reacționez la cald. Nu de alta, dar oamenii ăștia dau cel mai clar de înțeles că vor să lase ceva în urmă, nu să sară la guvernare cum prind ocazia și să meargă pe burtă.
Cel mai bun motiv pentru mine e ce am văzut azi pe pagina Asociației Pro Infrastructura:
Autostrada Sibiu-Pitești face un nou pas înapoi din cauza incompetenței “profesioniștilor” din Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere și Ministerul Transporturilor România. Ieri s-a anulat licitația pentru forajele geotehnice suplimentare de pe secțiunile montane dintre Boița și Tigveni, așa cum am anticipat încă de la lansarea ei.
Un scurt istoric. În 2008 se finalizează un studiu de fezabilitate lacunar, se pune la sertar și este urmat în 2012 de licitația de revizuire a acestuia care însă este anulată în 2013.
Tot în 2013, experții europeni (JASPERS/Halcrow) analizează documentația din 2008 și concluzionează că sunt necesare, printre altele, investigații geotehnice mult mai detaliate care să radiografieze în profunzime zonele dificile prin care va trece autostrada. V-am dat explicații în 04.10.2017: http://bit.ly/2J8M6I7.În 2014 se lansează a doua oară licitația de revizuire a studiului de fezabilitate, se semnează contractul în 2015, însă este reziliat în 2017 fără ca proiectantul să livreze studiile geotehnice pe Secțiunile critice 2 și 3.
În 15.03.2019, CNAIR dă drumul licitației pentru aceste foraje geotehnice, dar a fost anulată ieri din lipsă de ofertanți! Încă din luna martie, vă explicam că suma estimată de CNAIR (sub un milion de euro) nu acoperă nici 10% din prețul corect, conform experților europeni și români pe care i-am consultat.
Vorbim de 70 km de autostradă montană, cu falii geologice, alunecări de teren și acces extrem de greu. Era mai mult decât evident pentru orice specialist că un ofertant responsabil nu ar fi participat în asemenea condiții.
Se împlinesc 10 ani de incompetență crasă, promisiuni deșarte și fugă de răspundere. AȘA NU SE MAI POATE! Cerem DEMISIA Directorului General CNAIR Narcis Neaga și a ministrului Transporturilor Răzvan Cuc și numirea în locul lor a unor oameni capabili să implementeze proiectele majore de infrastructură rutieră!
Ca să înțelegeți nivelul. De-aia sper ca USR-Plus să aibă suficient timp să-și crească baza electorală până la următoarele parlamentare și să reușească să formeze o majoritate confortabilă și, implicit, un guvern care să n-o frece atât de mult pe banii noștri.
Bonus, vedeți cum actualul lider al partidului de guvernământ zice că se ține de treabă.
Photo by Vlad Calin on Unsplash
Leave a Reply