Sunt sigur ca nu-s singurul nebun de pe-aici care atribuie oamenilor cântece caracterizante. De exemplu Alex tot arată de parcă ar fi ieșit din liceu, drept urmare 18 ani ar fi melodia pe care aș pune-o ca ton de apel dacă ne-am dialoga pe telefoane.
Săptămâna trecută m-am întâlnit cu o prietenă căreia încerc să îi atribui o piesă de ceva timp. Dificultatea există din cauza faptului că respectiva mi-a îmbogățit cultura muzicală cu foarte multe exemple, așa că a alege o melodie se dovedește a fi problematic. Aș putea începe cu prima melodie pe care am auzit-o cântând-o, un imn al unei generații și a unei categorii de vârstă:
Asta se întâmpla acum vreo șapte ani, eram a 10-a și ea cânta la un bal al majoratului, iar eu eram cu camera video, fiind cuprins de spiritul bloggeristic necunoscut pentru mine. Cu timpul am mai aflat din preferințele ei și peste niște ani aveam să-i aleg un cadou despre care știu că i-a plăcut mult. Cadoul respectiv conținea piesa asta:
Cui nu-i place Sting? Aș putea foarte simplu să închei căutările aici, pentru că piesa este foarte reușită și i se potrivește. Însă al treilea videoclip de aici poartă melodia pe care i-o atribui:
Nu i-am spus asta încă, nici măcar săptămâna trecută, pentru că a fost #dumaparty (sau petrecerea de ziua ei). Da, e vorba de Anca Duma, prietena și colega de facultate, cea cu care mă trag de urechi pe tema liceului terminat (între noi fie vorba, al meu a fost și este mai tare decât al ei). A fost ziua ei, a adunat prieteni în deja cunoscuta casă de pe Mătăsari 17 și a petrecut până dimineața. Așa se face!
Leave a Reply