“Your name is John Coffey?”
“Yes sir boss. Just like the drink, only not spelled the same.”
“Oh, you can spell can you?”
“Just my name boss. J-O…”
Replicile de mai sus mi-au rămas bine în minte. Aveam 13 ani și mă uitam cu tata pe HBO. “Culoarul morții”, o traducere forțată a “The Green Mile”, rula pentru prima dată în fața ochilor mei. Deși eu trebuia să mă duc la școală dimineața am rămas să văd cele 3 ore de film în care Tom Hanks juca fantastic alături de tipul ăla din Armageddon. Numai că tipul ăla juca rolul unui pușcăriaș de peste doi metri, lat cât ușa și atât de greu încât rupea suspensiile camioanelor. Nu mă apuc să povestesc toată acțiunea filmului, însă redau finalul: John Coffey avea să moară după ce a schimbat în bine toate persoanele cu care a luat contact.
Și cum viața bate filmul, 13 ani mai târziu, Michael Clarke Duncan, cel care l-a jucat pe John Coffey, avea să moară pe un pat de spital în urma unui atac de cord. Pentru omul acesta nu am decât cel mai mare respect: mi-a sudat pe retină filmul pe care l-aș recomanda oricui, iar vocea sa rămâne una dintre cele mai notabile din câte au existat (fanii “God of War” ar trebui să știe că vocea sa a apărut în partea a doua, dându-i viață lui Atlas).
PS: O pagină Facebook a strâns 282.000 fani după ce acesta a murit.
Leave a Reply