Meciul retur cu Bayern mi-a adus aminte că în sezonul ce stă să tragă cortina, Messi a pasat decisiv mai mult decât în sezoanele precedente. Dacă în returul de la Munchen nu a pasat decisiv, Messi a stat la baza celor doua goluri ale lui Neymar, cu o primă pasă ce l-a trimis pe Suarez în careul advers și o prelungire cu capul în urma căruia același Suarez avea să ajungă în careul nemților.
Xavi este pe final de cariera și rar mai prinde meciuri importante ca titular. Rakitic este o certitudine, Busquets este închizătorul perfect, iar Iniesta trece prin perioada sa de vârf. Nu e de mirare că Xavi îl înlocuiește de cele mai multe ori pe Iniesta, însă viziunea sa de joc va continua și în anii următori la Barcelona prin Messi. Pentru cei ce se gândeau că Iniesta va ocupa acel loc, trebuie să se gândească la diferențele dintre actualele numere 6 și 8 din echipă.
Amândoi sunt tehnici, dar Iniesta știe mult mai mult cu mingea la picior. Dacă Xavi obișnuieste să se întoarcă atunci când nu are soluții, așteptând ca echipa să coboare, Iniesta e în stare să ia la dribling vreo 2-3 adversari și să creeze spațiu, în minte venindu-mi finala de la Roma când, după primele 10 minute de atac continuu din partea Manchester, ibericul a împrăștiat niște diavoli și a pasat decisiv lui Eto’o. Al doilea exemplu e mai recent: semifinala cu PSG, singura diferență fiind destinatarul (Neymar).
Dacă Iniesta instalează panica în apărători într-un mod gradat, Xavi lovește cu precizia unei directe, lăsând adversarii să delibereze asupra a ce naiba s-o fi întâmplat de unul dintre atacanții Barcelonei sărbătorește golul. Xavi a strălucit în perioada lui Guardiola la cârmă, de aici pornind și bancul conform căruia Messi e 0 fără numerele 6 și 8 în spatele lui. Ah, și tot în acea perioadă s-a aflat în finala pentru Balonul de Aur. Mi-aș fi dorit să-l ia el. L-a luat Messi.
Argentinianul se pregătește să devină urmatorul Xavi, deși stilul său de joc ar determina să spună că se apropie mai mult de Iniesta. Ceea ce e corect până la un punct. Messi împlinește 28 de ani în vară, iar mulți au afirmat că forma Sa nu mai este ca altădată. Din păcate construcția nu-l ajută. Comparați-l cu Ronaldo, care la 30 de ani aleargă precum același jucător care în 2009 era la Manchester și pierdea finala cu Barcelona.
De aceea cred că Messi va deveni următorul Xavi: fizicul îl va limita din ce în ce mai mult, iar asta îi va da ocazia să vadă mai bine ce e în jurul lui și să paseze decisiv. Mai țineți minte acel 5-0 cu Real Madrid? Două pase de gol au fost ale lui. Poate cele mai frumoase ale serii.
Leave a Reply