Cum să treci toate datele pe SSD

scris de

in

Știam de foarte mult timp de utilitatea SSD-urilor și despre performanțele pe care le aduc. Din păcate prețul a fost întotdeauna cam mare spre deosebire de HDD-ul cu care vin echipate majoritatea laptopurilor.

Oferta de SSD-uri pe care Radu le-a publicat a fost suficient de bună cât să mă facă să trec pe soluția mai bună de stocare. Rezultatele au fost așa cum mă așteptam: vitezele de scriere sunt cu cel puțin 50% mai mari, iar aplicațiile se deschid imediat.

Și pentru cei care își fac deja griji că trebuie să o ia de la capăt cu reinstalatul sistemului de operare și a tot ceea ce înseamnă programe, treaba stă destul de simplu (cel puțin pentru cei cu Mac OS X).

Dacă aveți un hard extern de 2.5″ pe SATA 3, folosiți-vă de carcasă și conectați SSD-ul, moment în care se va deschide Disk Utility, de unde va trebui să mergeți pe tab-ul Erase și să formatați în modul Mac OS Extended (Journaled).

Mai departe instalați Carbon Copy Cloner și nu uitați să selectați opțiunea de a crea un Recovery Partition (veți primi notificare după ce începeți procedura de clonare a hard-ului). În funcție de cât de mare e hard-ul și cât din el este ocupat, timpul de clonare se poate întinde la câteva ore bune (la mine a dura vreo 2 ore și jumătate).

De acolo nu trebuie decât să scoateți SSD-ul din carcasa rack-ului și să îl schimbați cu hard-ul vechi. Sistemul de operare, toate fișierele și programele, plus instalarea SSD-ului în laptop în sub 3 ore.

Pentru cei ce vor să știe ce SSD am luat: Intel 520 de 240GB.

via HotHardware.com

via


Comments

4 responses to “Cum să treci toate datele pe SSD”

  1. De anul trecut am tot zis ca-i bag un SSD lui tata. Are un PC cu placa de baza Asus E35M1-M-PRO, 8 GB RAM si un HDD “răhăcios” de 160 GB (WD, SATA 1). Caraie si abia citeste cu 5 ~ 8 MB/s. Sper sa ii cumpar anul asta macar un Kingston V300, desi nu prea merita investitia. E350 nu-i cine stie ce.

    1. ssd-ul este bun pentru orice sistem. eu zic ca merita investitia, dar ai grija ca ultimele modele de kingston cam dau rateuri…

    2. Dan Pandrea Avatar
      Dan Pandrea

      Ai grija cu diferentele de pret dintre brand-uri. Daca prinzi vreo oferta de la unul mai cunoscut, recomand sa platesti putin mai mult pentru linistea de dupa.

  2. […] deja le dețin, cu software-ul lor, iar nevoia de înlocuire dispare. În cazul laptopurilor, dacă ai trântit un SSD în locul vechii unități de stocare, vei avea impresia că ai un laptop cu totul nou. Un iPad Pro […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.