Tocmai ce m-am întors de la film și, după două ore și jumătate de privit ecranul cu sufletul la gură, mă înclin definitiv în fața fraților Russo, regizorii Captain America: Civil War. Câteva motive pentru asta.
Aglomerarea de personaje este coerentă. Dacă Snyder s-a pierdut de tot în simbolism și concepte, frații Anthony și Joe Russo au abordat teme actuale, telurice. Odată împărțite echipele în pro și contra semnării Tratatului de la Sokovia, regizorii au putut creiona mai departe evoluția fiecărui personaj. Și pentru că nu erau destule, în Civil War ne întâlnim pentru prima dată cu Black Panther și noul (și mult îmbunătățitul) Spider-Man. Chadwick Boseman este, de acum încolo, Black Panther și aștept să-i văd propriul film în 2018. Prestația sa ca T’Chala m-a convins să caut cât mai repede “Get on up”, ca să văd ce-i poate pielea lui Boseman. Tom Holland se potrivește ca o mănușă rolului Spider-Man: e tânăr, deci arată și nesiguranța specifică unui adolescent care se trezește cu puteri enorme și are caterinca specifică personajului din benzile desenate.
Surpriza extrem de plăcută a filmului este personajul negativ, interpretat de Daniel Bruhl. Ce-l face cu adevărat bun este că, după cum declară în film, recunoaște că este mult mai slab decât membrii Avengers, deci planul său de a-i doborî este mult mai realist. Însă bijuteria filmului este modul în care frații Russo arată povestea unor prieteni care ajung să se șifoneze chiar foarte rău între ei. Pentru cei ce au urmărit întreaga serie de filme din universul cinematic Marvel, scena din actul al treilea vă poate marca foarte mult.
Pe mine m-a marcat suficient de mult cât să mă duc a doua oară să văd filmul.
PS: În film este o scenă în care Robert Downey Jr primește tratamentul digital de întinerire, identic cu cel pe care Michael Douglas l-a primit în Ant-Man. Motiv pentru care abia aștept să iasă DVD-ul și să văd behind the scenes.
Leave a Reply