Circulând într-un oraș în care toată lumea își lasă mașina pe unde poate, am remarcat că nici pietonii nu se obosesc să traverseze pe unde este indicat. Mai mult, a ajuns să mă șocheze cât de mult au încredere în frânele mele.
Aici nu e vorba de oameni care se aruncă pe trecerea de pietoni. Logica lor poate fi înțeleasă până la un anumit punct – sunt pe trecere, nu mă interesează. Două episoade recente mi-au arătat că oamenilor nu le pasă că încurcă.
Primul: străduță care iese din Ferdinand și ajunge în Pantelimon. Cuplu la 50+, el o lasă pe ea în urmă și trece repede strada. Ea se uită la mine că vin, îl vede pe el că ajunge pe partea cealaltă și sare în fața mașinii. Mă proptesc în frână și în claxon. El îmi face cu mâna a lehamite.
Al doilea e și mai drăguț. Cuplu la 30+, cu doi copii, pe Chiristigiilor, înainte de parc. Îmbrăcați decent, cel mai probabil se duceau la Starea Civilă Sector 2. E stradă cu sens unic, mă văd că vin. Ea decide brusc să sară în fața mașinii, cu ambii copii de mână. El e complet surprins, sare și el și își grăbește familia. Eu iar sar pe frână, el se uită la mine, spunându-mi doar din privire “da, știu”. Singurul lucru pe care am putut să-l fac e să cobor geamul și să strig “Copii, voi să nu faceți la fel!”.
Chiar nu înțeleg tipul de gândire “lasă că frânează el”. Într-o țară în care cele mai nasoale accidente au deseori cauze anvelope uzate excesiv și ITP-uri luate pe șpagă, mi-aș păzi pielea la fiecare pas.
Leave a Reply