Inconstienta romanilor si goana dupa luxul fals

live, acum

Societatea in care traim este total atipica, cel putin din punctul meu de vedere. Condusi intr-un sistem totalitar de cei putini si aspri, am adulmecat pentru prima data gustul banilor si libertaii in anii ‘90. Obisnuiti sa induram cozi la alimente si serbari de 23 august, democratia a venit ca un impuls electric aplicat pacientului aflat in stare grava… si asta a fost prea mult pentru noi.

Cea mai grea lovitura a fost data odata cu venirea noului mileniu. Dupa o guvernare CDR in care miile de specialisti promisi de Constantinescu aproape ca au bagat tara in faliment, am inceput sa experimentam un drog nou: creditul.

La inceput timid, acesta a inceput sa se scuture de conditiile existentei sale, astfel ca doar un act de identitate. Bancile au aparut in cartiere, retailerii s-au extins si asa a inceput nebunia cu imprumuturile pentru frigidere, masini de spalat, masini la mana a doua, televizoare mult prea uriase pentru garsonierele noastre, termopane si vile. Lucrurile mergeau bine, lumea avea salrii bune, sporuri peste sporuri, unele nejustificabile, atat din punctul de vedere al performantei, cat si din cel al incadrarii.

Apoi a venit acel eveniment prea mult mediatizat care se numeste “criza”. Desi am fost linistiti de catre Comandant ca nu vom fi loviti de necaz, ba chiar ca profesorii vor avea salarii marite cu 50%, lumea n-a deschis bine ochii sa vada ce se intampla mai la Vest de noi: crizele imobiliare din USA si Spania, oameni ramasi fara locuri de munca. Si asta se intampla in 2008, an in care noi dansam pe melodiile noilor sositi David Deejay si Dony.

Din cate am reusit sa retin de la oamenii cu care am vorbit, am ajuns la concluzia ca noi, ca popor, nu suntem sanatosi: ne place sa stam mereu cu pistolul la tampla, suntem kinky, vrem asa mai periculos. Am vorbit cu oameni cu rate la cel putin 5 banci, am vorbit cu mame care nu aveau cu ce sa-si imbrace copiii pentru ca trebuiau sa-si termine rata la plasma, am vorbit cu bugetari furiosi care injurau actuala guvernare, uitand ca ei s-au aruncat orbeste pe niste sume la care nu s-au gandit daca le pot plati in caz de “Doamne fereste”. Am vorbit cu persoane necajite, triste, unii chiar plangeau, altii deja resemnati, neimpresionati de urmari, am vorbit cu oameni revoltati de faptul ca nu stiau ca o sa fie asa de rau… ba stiau, dar in sinea lor se gandeau: lasa ca o sa fie putin rau, dar apoi ne revenim noi. Asa ne place: periculos. Si prin aceasta idee pierdem mult, nu gandim in avans. Pentru asta ne enervam, ne stresam si intr-un final ne stingem suparati, lasand in urma niste copii cu datorii la banci.

De ce s-a intamplat acest lucru? Eu i-as spune “sindromul gaurii din gardul vecinului”. De ce am avea nevoie de “A Seis” si de plasme (de frigider nu ma leg pentru ca ii vad o utilitate importanta)? De ce o rata care inghite o buna parte din salariul net, fara sporuri? In mod sigur nu pentru comfortul personal… sau macar partial. Dar ca sa-I aratam vecinului ca avem cu ce, priceless, doar pentru toate celelalte exista mastercard… si visa.

Ce fac romanii pentru a rezolva situatia? Nimic. Romanii sunt in acest moment o Louis Lane care asteapta sa fie salvata de Superman, ca singura nu poate mititica. Romanii stiu ce e aia reesalonare, dar de ce sa profite de ea daca banca nu ii suna sa le spuna ca pot face acest lucru? De ce sa-si citeasca compatriotii contractele si sa vada in ce conditii pot fi pasuiti timp de o luna (sau doua, trei, dupa caz) cu plata ratei? In continuare ne conducem dupa ideea ca “Bancile, acesti camatari cu acte” trebuie sa ne scoata din rahat. Surpriza: nu se intampla prea curand aceasta treaba pentru ca noi suntem exact ca un membru amortit, abia ne miscam. Un alt lucru preferat de romani este acela de a arunca toata vina pe vecin. Tin minte ca in generala aveam un coleg care, ori de cate ori era mustrat, spunea: “Da’ numai eu fac asta?” Este o sintagma perfecta pentru spatiul dambovitean: “Ce treaba aveti cu mine? Sunt altii care au datorii cu miliardele si nu sunt trasi la raspundere”. Inca o replica: “Ce-I dom’le? De unde era eu sa stiu ca vine criza?” Pe principiul asta am putea toti sa mergem pe rosu cu privirea in pamant si sa ii explicam politistului, in timp ce suntem conectati la aparate, cum ca noi n-aveam de unde sa stim ca vine tirul.

Ce putem face? Sa ne trezim la realitate si sa ne dam seama ca toate nimicurile pe care le consumam costa. Si poate de-aia nu avem bani de achitat rate si datorii.

PS: poza va trimite catre ultima strigatura la Palatul Victoria


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.