Încă una cu blogosfera

Multă agitație săptămâna asta pe timeline. N-am scris la cald pentru că aș fi emis niște tâmpenii colosale, însă ideea care mi-a sosit în cap acum 30 de secunde zic eu că merită înșirată aici.

Cazul

Un pseudonim este descoperit a fi un avocat (cu nume și prenume) ce trebuie să țină cont de niște norme care nu implică insulte. Până aici toate bune și frumoase: o conduită trebuie respectată, iar făptașul trebuie tras la răspundere, stabilirea pedepsei aparținând structurii competente, în cazul de față Baroul.

Uitându-mă la cei care au semnalat problema, nu pot să nu observ același gen de injurii, insulte, mișto-uri și, în general, același limbaj care definește românitatea de care mă lovesc în fiecare zi. “Bine, bine, însă acuzatorii nu reprezintă o instituție ce pretinde un caracter imaculat”. Corect, însă acuzatorii nu invocă veridicitatea vorbelor pârâtului, ci forma lor în raport cu instituția pe care o reprezintă. Asta e ca și cum aș avea 7 ani și maică-mea află de la tine că te-am înjurat, deși o meriți. Între timp tu continui să mă înjuri.

Rămâne însă de văzut dacă toți cei înjurați de furtdecurent au meritat-o. Și nimeni n-o să-și bată capul cu asta.

On the Internet nobody knows you’re a dog

E suficient să vă uitați peste comentariile de pe Youtube. Folosirea pseudonimului e sinonimă cu penajul curcanului printre curci, deși diferențele nu-s chiar așa de mari între sexe. În momentul în care ești intrat în Barou de aproximativ 10 luni, știi normele și toate regulile posibile și insiști in același mod în online, înseamnă că îți place să verifici butelii cu bricheta.

Și trebuie să te aștepți la o explozie sănătoasă.

De ce se întâmplă asta?

Indiferent de alegerea unui nume real sau nu, comportamentul de curcan rămâne. Și binențeles că va exista întotdeauna cineva care să se îndoiască de penajul altuia. Motivele? Habar n-am. Și nici n-am de gând să le aflu.

PS: Nu țin partea nimănui.