M-am întors din Thailanda, după două săptămâni de lună de miere. Locurile pe care le-am vizitat sunt extrem de frumoase, însă omul, vorba aia, sfințește locul.
Ospitalitatea
Am stat în 5 locuri. Fiecare dintre ele mi-a arătat că ospitalitatea românească ar fi o insultă pentru thailandezi. N-am văzut vreo recepționistă, băiat de bagaje, ospătar care să nu vorbească altfel decât cu un zâmbet pe față.
Turismul produce aproximativ 6% din veniturile totale ale țării, deci oamenii știu cum să te facă să te simți bine. De asemenea, cei de la recepție știu că turiștii nu stau într-un singur loc, deci îți pun la dispoziție toate informațiile de care ai nevoie despre transport, mâncare și atracții.
Transportul
Am mers cu avionul, mașina (transfer), barca, duba (minivan) și taxi. Le iau în ordinea în care le-am folosit. Agenția care s-a ocupat de organizarea vacanței ne-a rezolvat cu transferurile dintr-o parte în alta. Voucherul de transfer de la aeroport până la prima cazare (vreo 150km) menționa o mașină luxury. Am fost duși cu un Toyota Fortuner, un soi de Rav4, dar făcut pe platformă de Hilux. Drumurile țării sunt dominate de vehicule pe două roți. Autostrăzi nu prea sunt, însă majoritatea drumurilor pe care am mers sunt cu două benzi și separatoare, cu puncte frecvente de întoarcere. Arcurile de curbă sunt cam strâmte, așa că sportul național al șoferilor este să taie virajele. Și la ei se stă aiurea pe banda 2. Intersecțiile cu drumurile importante sunt împodobite cu semafoare chiar și în afara localităților. Numărul de mașini în sudul țării (Phuket și mai jos) este mic.
Barca: speedboat-ul este alegerea pentru transportul între insule. În funcție de cât de agitată este marea, puteți avea probleme cu greața. Eu am avut la ultima călătorie. Longboat-ul este varianta de luat în calcul pentru trecerea de la o plajă la alta – stâncile separă de multe ori întinderile de nisip. Cursele din Aonang sunt între 100 și 150 de baht.
Duba: folosită pentru transportul turiștilor din micile porturi la aeroport. Confortabil, sigur și rapid. Limitele de viteză sunt opționale, însă șoferii nu exagerează. Filtre de poliție din loc în loc.
Avionul: am avut un zbor intern, de la Hat Yai la Bangkok. Nimic special aici, fiind vorba doar de un alt aeroport, cu aceleași proceduri.
Taxi (Bangkok). Eu nu știu cum reușesc oamenii ăștia să meargă fără GPS. S-a întâmplat și cu cele două tranferuri Phuket – Aonang și Aonang – Ko Lanta. Destinațiile noastre erau resorturi. Îi ziceam șoferului unde trebuie să ajungem, reacția lui era un soi de “a, da!”, urcam în mașină și vreo două ore și 150 de kilometri mai târziu coboram la destinație. La fel și în Bangkok, o zonă metropolitană cu vreo 8 milioane de oameni. Costul mi s-a părut ridicol. Primul drum a fost de 27 de kilometri, am lăsat 300 bahți, adică vreo 42 de lei. Al doilea a avut 43 de kilometri a inclus și o porțiune de drum cu taxă (thailandezii chiar au autostrăzi suspendate în capitala lor) și a costat 500 de bahți sau 71 de lei.
Mâncarea
Nicio surpriză aici. Thailandezii mănâncă bine. Nu m-am aruncat la chestii picante, alea condimentate sunt suficiente pentru mine. Orice loc mai spălat are mâncare bună. Ospitalitatea se aplică și aici. Engleza lor e stâlcită rău, dar bariera lingvistică dispare când le arăți pe meniu ce vrei, iar la final îți aduc nota. Unele locuri au taxă de servire de 10% inclusă, altele nu. Afli care e situația din meniu.
Tariful diferă de cât de aranjat este locul. Un fel de mâncare poate porni de la 120 de bahți (17 lei). Berea pornește de pe la 80 (11 lei) și vine în două dimensiuni: 0,32l și 0,62l. Am băut Singha, Chang și Leo. N-au gust de Bergenbier, deci sunt bune. Chang se găsește și la noi. O masă pentru doi se încadrează între 600 și 1000 bahți, în funcție de loc și apetit. N-am dat de cafea grozavă. Băgați pepene și mango ori de câte ori aveți ocazia. Tot ce înseamnă pad thai, stir fried și orez a fost safe.
Cazarea
Aici vă recomand să citiți cât puteți de mult opiniile celor care au stat în locurile pe care le urmăriți. Noi am nimerit 4 din 5 cazări. Nu că ne-am fi dorit opulență, dar cea care nu ne-a plăcut suferea de sindromul proprietarului care a folosit cele mai ieftine materiale (un francez, din câte mi-am dat seama).
N-aș putea să vă zic multe despre costuri, că toată experiența a fost luată la pachet prin agenție. A fost mișto că toată consumația de pe timpul șederii era trecută direct pe cameră, ca să nu te complici cu banii lor. S-a făcut curat în fiecare zi în camere. Aer condiționat peste tot. Mai greu noaptea, când n-am putut să-l ținem pornit.
Activități
Am avut câteva. Caiac, curs de gătit, snorkeling. La fiecare am fost luați din resort de către organizatorii activităților. În general, toate au decurs foarte bine. La snorkeling au fost probleme în sensul că trebuia să ajungem la insulele Phi Phi, dar nu se înscriseseră suficienți oameni, așa că a trebuit să mergem pe alte insule. Știu, first world problems. Merită dacă stați într-un loc în care nu puteți face snorkeling și dacă nu aveți rău de mare. Dacă stați pe o insulă, sunt șanse să puteți face snorkeling la 30 de metri de țărm.
Cursul de gătit a fost mișto din două puncte de vedere. Primul: mâncarea (evident). Al doilea: ceilalți oameni care au gătit alături de noi. Canada, UK, Germania, Cehia și România au avut reprezentanți care au învățat niște lucruri de bază despre bucătăria thailandeză. Ca bonus, al treilea lucru mișto e că o bună parte din banii pe care i-am dat pe curs s-au dus către un centru pentru animale.
Ce e în afara zonelor turistice
De fiecare dată când plec undeva nou, încerc să-mi ajustez așteptările. Văzusem niște vloggeri de travel șocați că într-o anumită țară din Asia e sărăcie. Thailanda nu face excepție. Materiale de construcție lăsate aiurea, gunoaie, tot felul de mirosuri, barăci construite rudimentar completează peisajul tropical. Mă așteptam să găsesc astfel de lucruri. Plecați în Thailanda cu gândul că mergeți undeva la țară, dar sunt mai mulți palmieri și maimuțe care pot deveni agresive. Apropo, ascultați de tot ce vă spun oamenii de la recepție, nu vă comportați de parcă ați ști voi mai bine.
Internetul
Pentru că programul a fost stabilit cu ceva timp înainte și știam în mare parte pe unde vom fi în fiecare zi, am zis să nu ne folosim de traficul de date local, ci să ne bazăm pe rețelele WiFi. Două cazări din cele cinci au avut o viteză pe care am putut s-o consider decentă. Restul, au fost cu greu bune pentru Instagram, Twitter și Facebook.
Cred că a fost mai bine așa, că altfel riscam să fim turiștii care trec din loc în loc stând cu nasul în telefon. Pentru cei care nu pot fără internet mobil, există standuri de cartele SIM cam peste tot. $23 pentru 4GB de date, timp de 15 zile. Pentru cei cu iPhone XS, Google Pixel 3 și modele mai noi există aplicații care activează traficul de date pe eSIM. $30 pentru 2GB de date (15 zile) sau $50 pentru 5GB (30 de zile). Sunt și opțiuni mai ieftine.
Highlights
- Zborurile cu Qatar Airlines. Mâncarea e bună, sistemul multimedia te salvează de la nebunie într-un zbor de 6-7 ore;
- Relieful. Pentru un om născut, crescut și care trăiește la câmpie, stâncile thailandeze sunt incredibile;
- Ospitalitatea oamenilor. Știu că e a treia oară când o menționez și că nu se poate aplica întregii țări, dar acolo unde am stat a fost foarte bine;
- Insula Ko Lipe. Dacă m-aș întoarce în Thailanda, aș sări peste toate celelalte locuri și aș sta doar aici. Insulă mică, locuri bune de mâncat și de băut, plaje din care să vezi răsăritul și apusul, nisip fin, apă limpede, faună marină bogată pentru amatorii de snorkeling;
- Vremea în ianuarie – februarie: 32 de grade ziua, vreo 25 noaptea.
Leave a Reply