În martie, anul trecut, scriam despre debutul celor de la Ikea pe piața de produse IoT. Gama Tradfri a primit de atunci ceva update-uri și laude în privința accesibilității.

Următorul pas este extinderea spre alte accesorii din casă, iar următorul pas este o gamă de jaluzele inteligente. Conform informațiilor găsite pe Reddit, jaluzelele vor face parte din familia Kadrilj și vor avea prețuri cuprinse între €100 și €140, în funcție de dimensiuni.

Pentru început, acestea se vor integra în ecosistemul Tradfri, urmând ca update-urile ulterioare să aducă integrări cu Alexa, Google, și Homekit.

De fapt, asta a fost cea mai mare problemă a celor de la Ikea. Ecosistemul Tradfri a avut multe întârzieri până la a ajunge la compatibilitatea cu asistenții inteligenți de mai sus. Recent, au lansat o priză inteligentă, pentru care au promis integrare cu Homekit într-un update în luna octombrie. Cum suntem deja în noiembrie, prea curând nu pare ca priza să primească compatibilitatea promisă (reprezentanții Ikea și-au cerut scuze tot pe Reddit pentru întârzieri).

Am cumpărat priza în pachetul cu telecomandă în ideea de a controla toate luminile de Crăciun printr-o singură apăsare de buton. Cele două componente sunt deja împerecheate, singurul lucru pe care l-am făcut este să pun bateria înăuntru. Merge. Acum aștept să vină sezonul de iarnă. Și pe cei de la Philips să adauge profilul de priză inteligentă la hub-ul lor.

O idee la final: sper ca jaluzelele inteligente să nu aibă același ambalaj neglijent pe care priza Tradfri o are. Ikea sunt cunoscuți pentru eficiența cu care “sparg” seturi de mobilă în bucăți care ocupă cât mai puțin loc la transport. Cutia prizei putea fi lejer de două ori mai mică.

Nu arată rău din față.
Cât loc liber la interior…

Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.