Săptămâna asta am fost să mă tratez cu filme cu acțiunea în spațiu: Gravity și Ender’s Game. Le iau pe rând, pentru că sunt foarte diferite.
Gravity este filmul în care povestea nu se grăbește, însă te ține cu sufletul la gură. În loc să insiste pe clasicele efecte speciale specifice spațiului (lasere, nave etc), filmul se ocupă de imagine, sunet și personaje.
- Un spațiu mai frumos nu mi-a fost dat să văd în vreun film. Oricât de multe lupte intergalactice am văzut în alte filme, spațiul din Gravity este calm, vast și te țintuiește în scaun. Modul în care sunt filmate personajele mă face să realizez cât de mici suntem în comparație cu orice altceva din univers;
- Sunetul e superb: variază între bătăile inimii și respirația personajelor și intensitatea orchestrei care ține locul dezastrelor care se întâmplă în spațiu;
- Distribuția este simplă: George Clooney și Sandra Bullock în două roluri care m-au convins de ce primul are două Oscaruri, iar a doua unul. S-a filmat foarte aproape de fața actorilor, tocmai pentru a te ține fixat în scaun.
Nu știu care este procedura legată de nominalizările la Oscar, însă Gravity trebuie să primească măcar o nominalizare pentru imagine. Așa de bun e, mai ales dacă îl vedeți în 3D.
Aseară am fost invitatul celor de la Grand Cinema Digiplex, să testez sala VIP în timpul filmului Ender’s Game. Filmul pune încă o dată pe ecran duelul dintre ai noștri și invadatori, doar că, de data asta, cheia succesului stă în mintea extrem de capabilă a prepubertarilor antrenați de un Harrison Ford cu o față de director de liceu și un Ben Kingsley cu un accent australian foarte bun.
În esență filmul este o călătorie inițiatică a lui Ender – de la un puști cu gândire strategică, până la amiralul din finalul acțiunii. Problema pe care o am eu cu filmul este natura sa: adaptare după o carte. Deși n-am citit-o, se vede că au grăbit un pic finalul, când deznodământul pică precum un pahar pe gresie. Diferența majoră față de Gravity este că mizează pe Sci-Fi, în timp ce primul este mai apropiat de realitate. Acum depinde și ce vreți de la un film.
Îndrăznesc a spune că experiența privirii filmului a fost mai bună decât filmul în sine, pentru că sala VIP are niște canapele în care poți să te întinzi cum vrei, atât timp cât nu-l deranjezi pe Auraș (cu care am făcut iar bășcălie de anumite faze din film). Dincolo de confort, ai la dispoziție o garderobă, spațiu de fumat, băuturi și mâncare incluse. Practic e o experiență în care tot ce trebuie să faci este să apari acolo și să plătești biletul (între 60 și 95 de lei în funcție de zi și oră) și să-i lași pe oamenii ăia să-ți arate ce înseamnă să vezi filme extrem de confortabil.
Poza furată fără regrete de la Pandutzu.
Leave a Reply