Google a prezentat acum niște ore o pereche de ochelari care ar cam termina dispozitivele mobile. Tehnologia Augmented Reality există pe ceva vreme pe dispozitivele mobile, în aplicații precum Layar, iar aceasta din urmă se pare că stă la baza noului concept Google. Problema constă în celelalte funcții pe care Project Glass ni le prezintă. Din câte mi-am dat seama dispozitivul poate fi controlat doar pe bază de voce, iar toate celelalte notificări intervin în funcție de situație sau în cazul în care cineva ne contactează.

Dacă notificările în funcție de situație sunt lăudabile, cele ce marchează sms-uri, apeluri, mail-uri și așa mai departe pot fi deranjante la un moment dat. Știu: sunt pretențios și nu realizez că Google Project Glass este doar un concept ce poate fi dezvoltat foarte frumos în câțiva ani.

Aș vedea câteva lucruri în plus însă: o integrare foarte puternică cu Google Goggles, un serviciu ce poate stoca foarte bine datele cu care luăm contact zi de zi și care poate rezolva task-uri foarte repede: traducerea de texte, salvarea cărților de vizită, căutarea de definiții, atracții turistice în funcție de poziționare și așa mai departe.

Project Glass are potențial, iar faptul că o parte din tehnologie deja există nu poate decât să mă bucure!

PS: Eu aș folosi Google Project Glass la căutarea de informații despre artiștii pe care-i ascult în timp real: concerte, albume, istoric, versuri și așa mai departe. Abia aștept să văd primele prototipuri reale (probabil la un CES sau MWC).

PPS: N-a trecut mult timp și a apărut parodia:

foto via