Sâmbătă seara am acceptat invitația celor de la Romtelecom și m-am prezentat cu alți 300 de oameni în AFI, pentru a vedea finala dintre Borussia și Bayern. Mai întâi despre meci. Prima repriză a fost plictisitoare. Mi-am zis că duelurile nemțești n-au cum să nască spectacole iberice sau britanice, dar în a doua repriză lucrurile s-au mai mișcat. Bayern a deschis scorul, Borussia a egalat, primii au ratat enorm și în final au înscris prin Robben, olandez pe care îl credeam până acum un Ballack al momentului. M-am înșelat. Din câte am văzut în sală lumea s-a simțit bine și cred că s-ar da bani ca oamenii să vină să vadă meciul la cinema în format 3D.
Cât despre formatul în sine, pe mine nu m-a dat pe spate. Da, îi simți pe jucători mai aproape. Da, acțiunea se simte mai bine. Da, este foarte distractiv. Însă toate avantajele astea se aplică pe zona din plan apropiat, cea care iese în evidență. Aia vrea regizorul să vezi, aia privești, că n-ai de ales. Încercam să văd oamenii din tribune sau cum se mișcă ceilalți jucători. Degeaba, la un moment dat începuse să mă doară capul. Te pomenești că a fost de la bere. Problema 3D-ului este cea a detaliului planului îndepărtat, de aceea zic că va mai dura ceva până va deveni mainstream.
Sau m-a luat pe mine durerea de cap și n-am putut să mă concentrez suficient de bine. Anyway, felicitări celor de la Romtelecom și Dolce pentru premiera națională și aștept să văd progresul din finala următoare!
Leave a Reply