Până la filmul ăsta nu am aplaudat vreodată într-o sală de cinema. Nici măcar la genericul Avengers: End Game.
Miercuri seara, am fost în sala IMAX din AFI și am văzut Free Guy. Ryan Reynolds îl joacă pe Guy, un NPC (non-playable character) care descoperă că poate face mai multe decât prevede rolul său. Întregul film este bazat pe ideea că, în ciuda rutinei zilnice, fiecare dintre noi poate să realizeze mai mult.
Bine, fiind un film în care joacă Reynolds, așteptați-vă la umorul specific al canadianului și multe referințe (ATÂT DE MULTE!!!). Surpriza cu adevărat plăcută vine atunci când vei realiza că filmul ăsta este cam singurul care aduce cinste poveștilor ce pornesc de la un joc. Free Guy nu este bazat pe un joc real (e un mix de GTA V și Fortnite) și poate că acest lucru îi permite să aibă un scenariu mult mai bun decât ce am văzut până acum.
Free Guy face mișto de tot ce-i mai rău în lumea gaming-ului. De la toxicitatea jucătorilor, până la lăcomia studiourilor (salut, Epic Games!). Filmul își permite și o exagerare care m-a făcut să zâmbesc: că un joc ar putea să fie seară de seară subiectul principal al știrilor și că toată lumea (la propriu) ar urmări cu sufletul la gură un stream (chiar și pe televizoare cu tub) în care Guy încearcă să salveze Free City.
Anyway. Întreaga distribuție este bună, chiar include niște cameo-uri faine. Jodie Comer (Killing Eve), Joe Keery (Stranger Things), Taika Waititi (Jojo Rabbit) și Lil Rel Howery (Get Out) dau viață personajelor care se învârt în jurul lui Reynolds.
Având în vedere că au fost atât de multe referințe în aproape 2 ore, trebuie neapărat să-l mai văd măcar o dată!
PS: După generic nu e nimic.
Leave a Reply