La fel ca “La La Land”, “A Star Is Born” arată că există cântăreți care știu să joace în filme: John Legend, respectiv Lady Gaga. Vițeversa e valabilă: Ryan Gosling și Bradley Cooper.

Povestea este simplă: ascensiunea unui nou artist (Gaga) descoperit de unul consacrat, dar pe o pantă descendentă (Cooper). Apropierea dintre cei doi și defectele fiecăruia fac din A Star Is Born un film de care ajungi să te bucuri, în contextul în care majoritatea filmelor de succes de acum au o echipă de supereroi în distribuție.

Filmul este regizat de același Bradley Cooper care alege să țină camera foarte aproape de personaje. Cred că asta oferă acea atașare pe care oamenii văd că au avut-o față de personaje. Mai ales față de Ally (Gaga) care este surprinsă pe toată durata călătoriei de la “zero” la “hero”. 

Și pentru iubiții care n-au vrut să vadă neapărat filmul, dar au făcut-o de dragul prietenei, “A Star Is Born” aduce câteva cameo-uri bune: Alec Baldwin, Eddie Griffin (care are același tic gestual ca-n “The New Guy” și orice stand-up pe care l-a făcut) și Dave Chappelle într-un rol ceva mai vizibil și în care am convingerea că spune lucruri din propria viață, nu neapărat din cea a personajului pe care îl joacă.

Povestea nu este neapărat impresionantă, dar este spusă într-un mod foarte plăcut celor care sunt atrași de toată industria muzicii. E de văzut la cinema.


Dan Pandrea

Common sense owner. Electronic music, photography and tech.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.