Noaptea trecută am aflat că se discută intens pe tema excluderii ateilor din funcțiile de conducere. Mai exact vorbim de imposibilitatea acestora de a ocupa funcții de secretari de stat și miniștri. Motivul? La depunerea jurământului se rostește un “Așa să-mi ajute Dumnezeu”, propoziție în contradictoriu cu credința (sau lipsa ei) ateului.
Să ne întoarcem în timp, într-un 2009 în care Geoană semna pactul pentru România cu Boc, iar la finalul ceremoniei i-am văzut privirea pierdută în timp ce gângurea un “Doamne-ajută”. După patru ani vedem că Dumnezeu nu l-a ajutat deloc nici pe Geoană, nici pe Boc. De unde tragem niște concluzii.
Treaba politicianului nu e să se roage la Dumnezeu ca să nu dea piatră la următoarea furtună. De asta se ocupă băieții de pe Dealul Mitropoliei, că ei au niște pile la Tătel. Treaba politicianului / omului politic e să facă din România un loc prin care să te plimbi fără teama de a fi mâncat de câini. Asta e doar de început, că avem altele mult mai grave, gen 50% din populație fără canalizare.
A doua concluzie se leagă de măsura despre care se discută. Tind să cred că un om competent nu este influențat în decizii de propria credință. Așa că voi vota întotdeauna un ateu care știe să facă o autostradă cap-coadă. Asta dacă nu cumva politicienii de azi au un deal cu BOR-ul și întârzie construcțiile tocmai pentru a exporta niște material către sala de judecată înconjurată cu harpe.
Știrea e pe Realitatea.
Leave a Reply