Și nici măcar nu dau vina pe regizor, ci pe imbecilii de la Fox, care s-au gândit că e bine să intre peste munca acestuia și în camerele de editare, ca să facă ei din rahat bici. Numai că efectul a fost invers – a ieșit un rahat de film. Prost, slab, cu o dinamică oribilă, personaje șterse și semne de întrebare cât pentru un an întreg. Iar astea nu sunt decât câteva dintre motivele pentru care Fantastic Four a avut un prim weekend de încasări limitat la doar $26 de milioane. Ca să vă faceți o idee, Captain America: Winter Soldier a deschis cu aproape $96 milioane și chiar primul Fantastic Four, ăla din 2005, cu Chris Evans și Jessica Alba, a deschis cu $56 de milioane (și ăla e considerat un film slab)! Și acum să o luăm punctual (și vedeți că e cu spoilere, pentru că nu vă recomand să dați banii pe bilet ca să vedeți mizeria asta).
Povestea are cea mai proastă structură din câte am văzut. O lălăială cumplită care se termină abrupt cu o luptă între bine și rău, nu mai lungă de 5 minute și unde, binențeles, binili învinge! Interneții spun că filmul pare alcătuit din părți care nu au legătură între ele și chiar așa este. O lungă expozițiune și desfășurare a acțiunii, un punct culminant pe care, dacă clipești, îl ratezi și un final ca un mare clișeu. Pe scurt: copilărie, muncă în laborator, guvernul american, călătorie într-o altă dimensiune, superputeri, reîntoarcere în altă dimensiune, Pământul e în pericol, Victor von Doom e un nenorocit, Victor von Doom moare, noi suntem Fantastic Four. O mizerie.
Apoi personajele. Și încep cu antagonistul: n-am găsit niciun moment în care să-l urăsc pe Dr. Doom. În forma sa umană, fără superputeri, este un ciudățel care urăște guvernul american și care nu vrea să aibă de a face cu autoritățile. Cu toate astea este adus în laborator, unde are o relație cât de cât normală cu ceilalți, minus concursurile ocazionale de flexare a mușchilor față de Reed Richards. Transportat într-o altă dimensiune, Doom suferă un accident și este lăsat pe planeta extraterestră timp de un an. Când se întorc alți băieți, Doom este lunatic, îi omoară și nici atunci nu-l pot judeca pentru dorința de a distruge Pământul. În comparație, pe Dr Doom al filmelor din 2005 și 2007 l-am antipatizat la greu, pentru că Julian McMahon a știut să joace un personaj cu propriile sale planuri, alunecos, trădător și dornic de putere absolută. În filmul de anul ăsta, Dr Doom vrea să distrugă lumea să să rămână singur în cealaltă dimensiune. Votul meu merge la Julian McMahon.
Membrii Fantastic Four sunt greu de luat în serios. Reed Richards e un tocilar notoriu, care se visează rămas în istoria științei, Sue Storm este fata adoptată a familiei, originară din Kosovo, Johnny Storm este rebelul familiei care e adus în laborator doar pentru că știe să sudeze, iar Ben Grimm este chemat de Reed doar pentru că au început împreună să lucreze la proiectul ce avea să ducă la călătoria interdimensională. V-ați plictisit până acum? Decizia personajelor sfidează de cele mai multe ori logica, fapt ce duce la acțiuni predictibile (gen momentul “Fast & Furious” de la începutul filmului, când motorul mașinii explodează).
Alte chestii nasoale: de ce l-ai pune în film pe Tim Blake Nelson, omul care l-a jucat pe Mr. Blue în “The Incredible Hulk”? Știu că cele două filme aparțin de două case de producție diferite, dar ambele sunt Marvel. Al doilea lucru: unde naiba e Stan Lee, omul care a creat Fantastic Four? Și nu în ultimul rând, dacă tot aveți de gând să mergeți să vedeți filmul, nu vă așteptați la secvențe după genericul de final.
În concluzie: este un film foarte, foarte prost. Personajele din benzile desenate au un potențial fantastic, lucru pe care scriitorii de acum 10 ani l-au văzut mult mai bine și l-au transpus pe ecran cu mai mult talent. Problema e că se anunță un al doilea Fantastic Four, prin 2017. Doamne, apără și păzește!
Leave a Reply