În ultima lună am tot luat contact cu lumea vizionărilor de apartamente și tot ce ține de aceasta. De la drumuri în fugă de la birou, până la salvat zeci de apartamente în bookmarks, toată experiența mi-a adus aminte de ce nu îmi place să mă mut. Poate de-asta am stat 3 ani în apartamentul din Tineretului.
Spre surprinderea mea, agenții de imobiliare cu care am interacționat s-au dovedit a fi chiar umani, deși nu s-au putut abține de la clasica depășire a bugetului alocat. Cei care au rămas totuși în urmă sunt anumiți proprietari. În cele câteva vizionări pe care am reușit să le facem, am dat peste absolutul tipului de proprietar: mic, îndesat, învârtind cheia pe deget, “deci mă-nțelegi?”.
Problema cu astfel de oameni este că vorbesc mult prea mult pentru ceea ce apartamentul are de oferit. C-o fi, că n-o fi, dar bine, bre! Ai apartamentul la ultimul etaj, balconul are o gaură mișto în loc de geam și biblioteca aia din living e inutilă și mâncată de timp. Degeaba mă ții matale încă 5 minute în ușă să îmi vorbești de alți proprietari care sunt nașpa. Odată ieșit pe ușă nu mă mai vezi.
Astfel de oameni sunt dificili și pentru agenții imobiliari care aleargă toată ziua. Băiatul de la agenție încerca să-i întrerupă monologul cu niște lucruri de bun simț, din păcate fără succes. În fine, urmează partea mai puțin plăcută a închirierii unui nou apartament: mutarea lucrurilor.
Leave a Reply