Bănuiesc că ați văzut știrea conform căreia un sfert din tineri nu studiază sau nu muncesc. Să mă apuc acum să zic cum am muncit eu “la viața mea” nu ar rezolva mare lucru într-un peisaj al unui sfert de generație care se visează stând degeaba.
În primul rând, trebuie să vă puneți în pielea tinerilor arătați cu degetul. Când căldurica și mâncărica sunt omniprezente, nu prea îți arde să te trezești în fiecare dimineață, să bați un drum pe jos sau cu autobuzele românești până la un loc de muncă plătit cu minimul pe economie. În plus, nici părinții nu se grăbesc să te arunce din cuib. Internetul zice că oamenii ăștia sunt nebuni și că nu au măcar mândria de a-și dori un loc de muncă. Corect și aici, numai că obișnuința este unul dintre cele mai mari păcate.
Gândiți-vă cât timp vă ia să schimbați un mic obicei din viața voastră. Unii oameni spun că e nevoie de vreo 60 de zile ca un nou obicei să intre cu succes în rutina zilnică. De la oamenii de mai sus ne așteptăm cu toții să își schimbe radical modul de viață. Cred că unii se vor trezi la timp și vor începe cu joburi umile. Mulți vor rămâne în continuare pe banii de țigări și de sucuri primiți de la părinți.
De-aia o nouă criză financiară ar face minuni pentru ocuparea locurilor de muncă vacante. În momentul în care mami și tati trec din nou printr-o reducere a fondului de salarii (vezi episodul de acum câțiva ani cu tăierea cu 25%), banii de țigări și de suc vor fi primii tăiați. Și să vezi atunci călcări în picioare pe la oficiile de ocupare a forței de muncă.
Leave a Reply