În cazul în care faceți o pauză din înjuratul primăriei că ține pe loc sistemul ăla de monitorizare de milioane de euro, citiți despre două chestii care fac traficul absolut mizerabil.
Prima ar fi lipsa totală a semnalizării. Știm că am râs toți când am văzut imaginea asta, dar e o problemă de care unii șoferi chiar nu țin cont. Zilele trecute era să văd doi gigei cum se împrietenesc la un schimb de amiabilă, pentru că primul a tras de volan fără să comunice intenția celuilalt.
Al doilea lucru e forțarea roșului la semafor. Șoferii care se bagă la chestia asta sunt de două tipuri: ăia care intră pe roșu cu bună știință, în ideea că nu s-a pus verde la ceilalți și cei care abia trec de trecerea de pietoni într-o intersecție blocată, se pune roșu și ei decid că cel mai bine ar fi să continue și să-i blocheze pe cei care vin din dreapta. Întâlniți astfel de cazuri în intersecții mari, gen Perla și Ferdinand cu Mihai Bravu.
PS: M-am înfipt în claxon săptămâna trecută pentru că un tată responsabil, cu copil în dreapta s-a hotărât să intre în banda mea, de pe șina de tramvai. Fără semnalizare. Și fără să se asigure că are spațiu să facă asta. Binențeles că mi-a făcut semne că sunt nebun.
Leave a Reply