De vreo șase ani ascult genul acesta și pot spune că, ascultând frecvent, nu am reușit să îmi dau seama cum se schimbă sound-ul de la un an la altul. Dacă ascultăm două piese care sunt despărțite de acești șase ani, putem să observăm o diferență clară. În ultima perioadă am observat că producătorii folosesc un procedeu care, pentru mine, e fain rău de tot. Să începem mai întâi cu exemplele:
1. Swedish House Mafia – One. Ascultați de la minutul 1:34
2. Gaia – Status Excessu D. Ascultați de la minutul 2:09
3. Faithless – Not Going Home (Armin van Buuren Remix). Ascultați de la minutul 2:14
4. John O’Callaghan – Stresstest. Chiar de la început
Mă întreb cum de nu s-a gândit nimeni la chestia asta mai devreme. Nu spun că nu s-a folosit și în trecut, dar acum tinde să devină mainstream. Pitch wheel-ul se folosește foarte mult în piesele astea, ajută foarte mult la build-up-ul piesei, face piesa mai antrenantă, te ține în priză (și probabil aș putea să o țin cu descrierile toată noaptea).
Aștept să aud toaaate piesele astea în următoarele concerte.
Leave a Reply