Despre platile online cu cardul

platile online
Din start spun că sunt pentru platile online cu cardul. În copilărie am suferit traume la cozi de sifoane și farmacii, așa că orice include două click-uri și plata imediată a facturilor e o idee foarte bună pentru mine. Din păcate nu toată lumea a adoptat această modalitate facilă, mai ales că există niște elemente necunoscute în ecuația asta. Și știm bine că nu există teamă mai maire decât cea de necunoscut.

În ultima săptămână am dat peste două chestii care m-au convins că plata online va deveni un standard în viitor. Prima:

Am primit un telefon de la Banca Transilvania, prin care m-au anunțat că-mi pot activa notificările prin SMS la retragere, plăți online și alte minuni pentru 5 lei pe lună, indiferent de numărul de operațiuni. Prima lună e gratis. Am zis că e ok, mai ales pentru cei care se simt mai vulnerabili la bancomat și au temeri legate de clonări de carduri.

Al doilea lucru constă într-un concurs Vodafone, chiar la ei pe site: plătești sau reîncarci cu cardul și poți câștiga un Galaxy S3 pe săptămână sau o Honda Civic la final de campanie. Aici însă plătitorii trebuie să aibă carduri Visa, însă pentru început nu e rău.

Mă bucură faptul că se dă interesul ca românii să folosească plățile online mai des. Însă până a avea un program perfect, ar trebui să educăm bine clienții și să-i ferim de tentativele de phishing. La un moment dat primeam mail-uri de la Millenium și Raiffeisen.

foto via


Comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.