De mic mi-a plăcut să fiu însoțit de muzică, atât de mult încât mama mă certa uneori că mă duceam să iau pâine cu căștile în urechi. Chiar și acum am niște căști de 40mm pe urechi și mă bucur de sunete.
Problema este că perechea de căști care a venit cu HTC-ul s-au dus definitiv și iremediabil, așa că pentru drumul la birou sau prin oraș nu-mi rămâne decât să aud sunetele naturale. Au trecut două zile de când mă confrunt cu situația asta și lucrurile nu stau tocmai grozav.
Pentru început cu greu fac față cretinilor din ratb, fie ei cerșetori, fie nebuni. Astăzi am dat de același nebun în trei ratb-uri!!! Apoi îmi dau seama că oamenii ajung să comenteze din orice, oricât de mic ar fi acel orice. Probabil că merg în ratb cu oamenii care în restul zilei nu prea vorbesc.
Cu căștile e mult mai diferit: nu îi auzi pe cei ce vorbesc tare, nu trebuie să îi observi pe cerșetori, nebuni, oameni ai străzii. Practic devii invizibil, te izolezi auditiv de exterior, cu mențiunea că poți să sari oricând în lumea zgomotelor naturale (de exemplu când treci strada și ai căști cu membrană de cauciuc ar fi bine să lași volumul mai moale și să caști bine ochii, nu de alta dar s-ar putea să te trezești pe o capota – caz real).
Sper să nu ajung la o săptămână fără să am căști pe distanțe medii și mari!
PS: Eram azi lângă un tip ce asculta Armin. Bun așa!
Leave a Reply