În afară de părinți nu cred că există alte persoane care să îți modeleze viața la fel de mult precum un profesor. Am mai vorbit despre asta și cu alte ocazii, însă acum privesc lucrurile dintr-o altă perspectivă. Profesorul (indiferent de unitatea de învățământ în cadrul căreia activează) are la activ mii de elevi pe care-i învață limba română, chimie, fizică etc. timp de un număr fix de ani. După intervalul ăsta de timp noi plecăm, mergem la alți profesori sau începem să ne trăim viața pe cont propriu. Profesorul pe care îl lăsăm în urmă ajunge de cele mai multe ori să ne vadă după 10 ani, moment în care observăm că fiecare dintre noi are la activ câteva joburi si riduri în plus.
Întotdeauna am avut impresia că profesorul continuă neclintit meseria pe care o practică. Totodată am impresia că multă lume își uită profesorul și își aduce aminte de el doar când e vorba de niște beri într-o seară, după job, cu colegii. Săptămâna care a trecut mi-a dovedit că nu e așa. Reacția studenților vizavi de situația doamnei profesor Rogojinaru mi-a adus aminte de un stup de albine în care a rămas doar regina: la cel mai mic pericol albinele se întorc pentru a o proteja.
Adela Rogojinaru a rămas în memodia studenților ca una dintre cele mai perseverente persoane în meseria pe care o face. Este omul care s-a dedicat total și tocmai pentru asta oamenii care au trecut prin băncile Universității din București se mobilizează printr-o campanie umanitară pentru Adela Rogojinaru. Titlul articolului de față este “Despre oameni care contează”. Adela Rogojinaru este unul dintre ei.
Leave a Reply