Aseară am avut parte de cea mai bună porție de râs. 148 de minute de miștouri, pop-culture references, scene de acțiune și ceva romantism. Culmea e că toate astea se leagă bine între ele, Tim Miller arătând că știe să creioneze un origin story pentru cel mai nebun personaj de benzi desenate.
Pe scurt, Deadpool a fost creat ca o copie la mișto a personajului Deathstroke (DC Comics). Miștoul merge atât de departe, încât, în nebunia sa, Deadpool realizează că face parte dintr-un univers fictiv și o recunoaște în fața cititorilor. Asta se întâmplă și în film – Ryan Reynolds ia nebunia lui Van Wilder și o împinge dincolo de limita care ar permite minorilor accesul în cinema: înjurături și decapitări ce nu se opresc doar la personajele negative, ci ating și industria cinematografică (urmăriți legăturile cu Hugh Jackman, secvența de deschidere și faptul că sunt doar doi X-Men în film și o să aveți de ce râde).
Singurele chestii ce au lipsit filmului au fost scenele de luptă mai elaborate, cu riscul de a depăși cele 148 de minute de rulare. Nu că nu aș fi gustat glumele, dar prea întrerupeau scenele de acțiune. Nu în ultimul rând, Deadpool face mișto și de obiceiul fanilor Marvel de a sta până după generic, așa că rămâneți în scaune până la final și bucurați-vă că Ryan Reynolds nu a renunțat la Deadpool nici după 11 de ani de când i-a venit ideea de a-l pune pe ecran.
Proiecția s-a petrecut la IMAX și de vineri apare în toate sălile de cinema, așa că, dacă sunteți fani Marvel, dar mai ales dacă știți ce-i poate pielea lui Deadpool, o să râdeți mult în weekend-ul care vine.
Leave a Reply