Cum ar fi arătat iPad mini 5 cu design-ul unui iPad Pro

scris de

in

Primele impresii despre iPad mini 5 au fost publicate săptămâna aceasta pe site-uri și pe YouTube. Pentru că nu are cu ce să surprindă în afară de performanțe, cei care au testat modelul s-au luat de design. E învechit, se pierde prea multă suprafață ce nu poate fi folosită ca ecran. Pe scurt, ar fi fost bine ca Apple să adapteze design-ul iPad Pro în cazul noului iPad mini 5. Așa că m-am jucat un pic în Photoshop și a ieșit chestia asta:

La prima vedere, lucrurile arată foarte bine. În afară de o mică problemă cu afișarea informațiilor din bara de status (se rezolvă rapid prin mărirea paddingului), imaginea de sus arată că un iPad Pro mini ar fi fost lovitura perfectă a celor de la Apple.

Doar că nu.

Unul dintre motivele pentru care un astfel de iPad mini nu ar putea să existe este a doua generație Apple Pencil. La fel ca design-ul învechit, cei care au testat tableta spun că un iPad Pro “mini” s-ar fi bucurat și de avantajele generației a 2-a de Apple Pencil. Doar că prin noile dimensiuni, Pro-ul “mini” abia cuprinde cei 166 milimetri ai creionului.

Odată cu noul design, am fi avut și toate celelalte lucruri pe care le întâlnim la modelele iPad Pro: Face ID, USB-C și tehnologia ProMotion (120 fps) a ecranului. Singurul lucru care lipsește este ceea ce împiedică această tabletă să existe: o tastatură dedicată. Pentru o tabletă de 7.9″, mai mică decât un iPad mini obișnuit, crearea unei tastaturi decente, pe modelul Smart Keyboard, este de-a dreptul imposibilă.

Apoi trebuie luat în calcul și prețul. Noul iPad mini 5 costă $499. Cel mai ieftin iPad Pro începe de la $799. Chiar și la un preț de $599, considerat foarte mare de mulți, Apple nu poate justifica punerea în producție. Apple urmărește ca profiturile să fie undeva la 38% din tot ceea ce încasează, iar toate componentele ce ar intra într-un iPad Pro mini, plus cercetarea, dezvoltarea și producția ar trage în jos profiturile pentru acest model.

În plus, dacă admitem existența unui iPad Pro mini la $599, există șansa ca o bună parte din cei care considerau versiunea de 11″ să-și dea seama că au nevoie doar de versiunea mai mică și mai ieftină. Apple s-ar trezi cu costul mediu mai mic per iPad Pro, iar la final de quarter, investitorii și-ar exprima nemulțumirea.

De aceea, cred că un iPad Pro mini nu va apuca să vadă lumina zilei. Iar asta e un lucru bun.

Problema e că aproape toți fanii tehnologiei sunt răsfățați peste măsură și vor toate specificațiile unui vârf de gamă pe o tabletă destinată consumatorilor de media și cam atât. Am un iPad mini de generație secundă. Deși viteza nu mai e ca pe vremuri, tableta e foarte bună pentru YouTube, Books și browsing. Ba chiar își face treaba foarte bine pe post de hub de HomeKit.

Simplul fapt că Apple a pus procesorul A12, 3 GB RAM, compatibilitate cu prima generație Apple Pencil și a făcut ecranul laminat ar trebui să-i încânte pe cei care vor o tabletă compactă. Și cred că tot aceștia vor ignora plângerile perfecționiștilor și o vor alege fără să stea prea mult pe gânduri.

PS: Curios lucru e că un iPad mini are o densitate mai mare a pixelilor decât un iPad Pro (324ppi vs 265ppi).


Comments

2 responses to “Cum ar fi arătat iPad mini 5 cu design-ul unui iPad Pro”

  1. Nice design! Negrul ramei mă duce cu gândul la un Kindle. Tabletele de la Amazon sunt destul de înapoiate (nu mă refer la e-readere) și poate ar trebui să iasă și ei cu ceva nou pe piață.

    1. Amazon n-are vreun interes în a face o tabletă performantă, compania fiind una strict de consum. Costurile de producție nu ar fi justificate.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.