Citroen DS3 pe autostrada

După seara lui Armin van Buuren, Pandutzu a avut bunăvoința de a mă pune în dreapta lui în drumul spre București. Ultimii 75 kilometri i-am parcurs din spatele volanului și am descoperit niște chestii bune, dar și mai puțin bune despre Citroen DS3.

Lucruri bune

Îmi place design-ul jucăriei, până la urmă francezii se pricep la asta. Îmi place motorul: 1.6 litri și 155 cai și îmi place cutia de viteze în șase trepte. Îmi plac scaunele și suportul lateral pe care îl oferă și îmi place volanul. Deci până acum am descoperit că Citroen DS3 e o mașină care arată bine, accelerează frumos și stă bine pe șosea (deși pe autostradă nu ai în ce curbe să o arunci). Însă…

Lucruri mai puțin bune

Ce m-a surprins încă din primele cinci minute este că Citroenul nu are suport de pahare. Nici în consola centrală, nici un buzunarele ușilor nu poți să așezi o sticla, un pahar, orice! Pandutzu zice că n-ai nevoie de așa ceva pentru că e o mașină sportivă și n-ai timp să sorbi dintr-o cola de la Mec. Așa o fi, dar în cazul ăsta nu înțeleg de ce a venit echipată cu cruise control.

Al doilea lucru ține de sistemul multimedia care, în opinia mea, îți mănâncă prea mult din timp ca să-l înveți cum trebuie. Ultimul lucru ține de plasticul alb de pe bord, care se poate zgâria usor dacă nu ești atent.

Merită?

Greu de spus. Dacă ar fi să o judec doar după design atunci aș cumpăra-o în secunda doi (sau după ce mi se aprobă contractul de leasing), însă dacă te pui la un drum lung și vrei să controlezi ușor sistemul multimedia și să ajungi ușor la o sticlă s-ar putea să nu îți convină. Am intrat în configuratorul Citroen și am adăugat opțiunile pe care le-am observat cât timp am condus și am ajuns pe la €24.000.

PS: Îmi place mai mult decât un MINI.