Spuneam în articolul anterior că Apple poate anunța un MacBook Pro de 14″ chiar în această săptămână. Uitându-mă peste toată gama de laptopuri, am schițat niște specificații pentru laptopul care va înlocui actualul MacBook Pro 13″.

În acest moment, modelul de 13″ este disponibil în 4 versiuni preconfigurate. Prețurile pornesc de la $1300 și ajung la $2000. Având în vedere că modelul de 16″ a fost lansat la același preț ca cel de 15″, e ok să ne așteptăm ca Apple să facă același lucru cu modelul de 14″.

Pentru că MacBook Air a devenit mult mai competitiv începând de ieri, viitorul MacBook Pro 14″ are greaua misiune de a-și găsi un loc care să nu calce pe degete nici pe fratele mai mare (16″), nici pe noul membru al familiei (Air).

Vor exista specificații comune, precum ecranul, noua tastatură Magic Keyboard, boxele, microfoanele și webcam-ul. Însă eu cred că Apple va păstra actuala segmentare a celui mai mic MacBook Pro. Astfel, pentru primele două versiuni, Apple poate recurge la procesoare Intel de a 10-a generație, cu o frecvență mai ridicată decât ce găsim pe noul MacBook Air, dar va păstra cipul grafic Intel Iris Pro. Diferențele vor fi de stocare:

  • MacBook Pro 14″, $1299: procesor și cipul grafic menționate mai sus, cu 8 GB RAM și 256 GB stocare. Două port-uri USB-C;
  • MacBook Pro 14″, $1499: stocarea urcă la 512 GB. Tot două port-uri USB-C.

De la $1799 vedem modelele mai performante: procesoare cu frecvență mai ridicată, cip-uri Intel UHD, 4 port-uri USB-C.

  • MacBook Pro 14″, $1799: 512 GB de stocare, plus componentele mai performante pe care le-am menționat mai sus;
  • MacBook Pro 14″, $1999: în mod normal, Apple ar crește din nou stocarea, la 1 TB, însă modelul de 16″ are 512 GB în configurația de bază. Așadar, cel mai probabil Apple va ridica RAM-ul la 16 GB.

Ca opționale, noul MacBook Pro 14″ intuiesc că va primi până la 4 TB de stocare, până la 32 GB RAM, iar pentru cele două versiuni cu procesoare mai bune posibilitatea de a adăuga o placă video AMD dedicată și procesoare Intel Hexa-Core.

Pentru cei care obișnuiesc să editeze video și foto pe laptopul lor, 8 GB de RAM au devenit deja insuficienți. Așadar, dacă vreți iminentul MacBook Pro 14″, gândițivă să cheltuiți cel puțin $1500. Ceea ce la noi ar însemna undeva la 8000 de lei.

Photo by Rubén Menárguez on Unsplash