Eu credeam că “Valiza” a fost închis și clasat de mult timp. Adevărul e că nici nu m-am uitat la televizor sau prin gura lui Becali ca să aflu ce se mai întâmplă. Însă condamnarea lui Becali pentru acest caz mi se pare o insultă în primul rând la adresa inteligenței mele (apoi vedem cât de mult la adresa celorlalți).
Din câte îmi aduc aminte firul poveștii s-a petrecut cam așa: eu, patron la Steaua, alerg după jucătorii din Bistrița și le promit niște bani dacă se țin de treabă și bat pe adversara la titlu. Deci nu le dau bani să piardă, ci îi premiez. Știți ce-i aia recompensă?
Când eram mai mic aveam un unchi mai îndepărtat care mă punea să scot porumbul din hambar. Adversara mea directă era vară-mea. Cine scotea mai mult primea o ciocolată. Gândiți-vă la ciocolata aia ca la €1.7 milioane.
Și mai penibil pentru justiția română e că banii ăia n-au ajuns niciodată pe mâinile bistrițenilor, ci au fost ridicați de la o masă, unde Teia Sponte consuma o alună. Și pentru ca penibilul să fie deplin, auto-sesizarea DNA-ului marchează inutilitatea instituției, întrucât consider că LPF-ul trebuia să se ocupe de cazul ăsta.
PS: Mă obosesc comparațiile cu cazul lui Huidu.
Leave a Reply