Cate lucruri poti face intr-un timp scurt?

Să vă spun o poveste a unui hippie bogat și faimos. În octombrie 2003 a fost diagnosticat cu cancer la pancreas și a fost sfătuit să consulte medicii specialiști. Timp de vreo 8 luni, influențat de convingerile personale, personajul a încercat tratamente naturiste, fără succes însă. În vara lui 2004 a acceptat să primească ajutor medical, însă cele 8 luni în care a amânat s-au dovedit a fi în cele din urmă fatale. Șapte ani mai târziu și după alte câteva intervenții medicale, personajul a murit. A lăsat în urmă cea mai valoroasă companie de pe piață și unul dintre cele mai importante brand-uri. Personajul este Steve Jobs.

Ce ar fi făcut Jobs dacă ar fi trăit? Cu ce ne-ar mai fi surprins? Ce ași ar mai fi avut în mânecă? Din păcate nu vom afla răspunsul ăsta. Steve Jobs a fost un personaj important pentru foarte multă lume, poate un erou. La rândul nostru avem eroi locali: cei care ne înconjoară. Prieteni, rude, familia, chiar și cei cunoscuți. Imaginați-vă pentru câteva minute că primiți vestea îmbolnăvirii de cancer a unei rude apropiate sau a unui prieten. După cum ați văzut mai sus timpul nu iartă pe nimeni, iar amânarea începerii tratamentului costă foarte mult.

Din păcate România nu are soluții în ceea ce privește lupta împotriva cancerului. Fiecare campanie umanitară s-a soldat cu tratarea pacientului în clinici sau spitale din țări străine. Toate astea se pot schimba foarte repede, iar mijloace există. Am aflat de site-ul Viata in cifre și de efortul oamenilor de acolo de a înființa prima clinică de recuperare oncologică din România.

Clinica Nera va fi prima clinica de recuperare oncologică din România, care se va ocupa de îngrijirea şi tratarea bolnavilor de cancer aflaţi în stadii iniţiale. Fiecare pacient va urma o cură de 14 zile, consiliat de nutritionişti, kinetoterapeuţi, psihologi. Obiectivele tratamentului:

  • Tratarea sau prevenirea efectelor adverse ale citostaticelor
  • Creşterea confortului psihologic şi a speranţei de viaţă
  • Deprinderea unui nou stil de viaţă, mult mai sănătos
  • Creşterea încrederii pacientului în actul medical oncologic
  • Reducerea riscurilor apariţiei de noi cazuri de cancer
  • Reducerea complicaţiilor precoce în evoluţia bolii

Construcţia a început, însă pentru finalizarea ei, fundaţia Sf. Irina, iniţiatoarea proiectului, trebuie să mai strângă suma de 800 000 de euro.

Ei vor să se adreseze companiilor care pot redirecționa 20% din impozitul pe profit către fundația “Sf. Irina” și ca să dau și eu o mână de ajutor, propun companiilor următorul lucru:

În schimbul celor 20% redirecționați către fundația “Sf. Irina”, voi dedica un articol companiei care decide să facă acest pas. Pe site-ul mai sus menționat se găsesc pașii necesari pentru a trimite cei 20% către fundație, iar după ce primesc confirmarea voi scrie articolul despre un produs sau un serviciu al respectivei companii. În plus (dacă sunați acum), voi afișa un banner (300×250) în sidebar-ul din dreapta timp de o lună.

Așadar toată campania e un win-win pentru toată lumea. Companiile fac puțin CSR și au parte de promovare gratuită pe blogul meu, iar Clinica Nera va asigura tratament oncologic pentru pacienții din România. Aștept mail-ul cu confirmarea redirecționării pe contact at danpandrea punct ro.

PS: M-ar ajuta foarte mult dacă ați promova articolul cât mai multor persoane, așa putem face cunoscută această cauză cât mai multor companii!


Comments

2 responses to “Cate lucruri poti face intr-un timp scurt?”

  1. […] inimă şi mai mare 🙂 Anca – una din cele mai implicate şi mai sufletiste persoane ever! Dan – sarcastic, acid, dar până la chestiuni de coracon 🙂 Alexandru – cel care când se […]

  2. […] sunt necesari. Victor Kapra, Cristian China-Birta, Denisa Bargau, Anca Duma, Sebastian Bargau, Dan Pandrea si Alex Negrea s-au angajat sa promoveze orice companie care opteaza sa doneze 20% din impozitul […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.