Azi am avut ceva treburi prin orașul natal. Diferența față de celelalte episoade de vizită a fost faptul că am nimerit într-o zi lucrătoare. Nu-mi mai aduc aminte când am făcut asta ultima dată. Cu ocazia asta, am zis să pierd un pic vremea prin zona centrală și să observ niște lucruri.
Piața Dacia, emblema orașului, pare că s-a înrăutățit de când treceam pe acolo în fiecare zi. Marmura e sărită serios prin anumite locuri, motiv pentru care cred că locul nu mai e atât de frecventat de puștii pe bicicletă și role. Palatul Comunal e în continuare în două culori, că să-l vopsească pe tot nu cred că s-au strâns bani. Măcar primăria a dat jos instalațiile de Crăciun, după vreo 3 ani în care au stat acolo fără probleme.
Deși e oraș mic de provincie (cam 100.000 de locuitori), și Buzăul are probleme cu locurile de parcare, trotuarele sunt în continuare un chin pentru părinții cu copii în cărucior, iar cablurile strică fotografiile care vizează clădiri mai de soi (biserici, case mai vechi). Măcar avem niște pomi puși prin zona centrală, deși aveam.
Nu vreau să par provincialul care a stat la București suficient de mult timp cât să facă cu boltă pe orașul din care se trage. Bucureștiul nu este o metropolă în care să poți mânca de pe jos. S-au mai întâmplat chestii prin Buzău, cel mai important dintre ele fiind eliminarea dubelor care făceau treabă de autobuz. Azi, băieții prestau de zor la revopsirea trecerilor de pietoni. De muncă e. Ce-mi doresc eu e să descalece un constructor care să știe cum să ridice sau să coboare gurile de canal la nivelul șoselei. Și apoi să vină unul care să știe cum să facă o stradă netedă. După aia putem vorbi de cabluri.
Sper să văd toate cele de mai sus în următorii 10 ani.
Leave a Reply