Erau foarte mișto vremurile de acum 10-15 ani, când telefoanele mobile se alegeau după lucruri mai palpabile: ăsta știe sonerii polifonice, ăsta poate transfera wallpapers prin infraroșu sau Bluetooth, ăsta rulează tone de jocuri de pe GetJar și, nu în ultimul rând, ăsta rulează fișiere Office (pentru liceenii de altădată).
Cumva, odată cu apariția smartphone-ului așa cum îl știm azi, marketarea produsului a regresat, ducându-se înapoi către modul în care calculatoarele personale erau promovate în anii ’80 și ’90: procesor, RAM, stocare, placă video și ecran.
Căutați prin comunicatele de presă și veți vedea că printre primele lucruri menționate se află specificațiile tehnice. Mai rar să vezi un telefon care ajută utilizatorul să facă niște lucruri concrete mai ușor. Nu, de parcă niște numere trântite pe o fișă de specificații ar trebui să mă facă să decartez banii de semințe ai lui Becali pentru a lua cel mai recent flagship.
Și, de cele mai multe ori, telefonul pe care îl iei nu e la fel de rapid precum te așteptai. Dar nu-i nimic, ai la dispoziție forumuri și secțiunile de comentarii pe Facebook și Youtube ca să te bați cu pumnul în piept, când lucrurile cele mai importante la un telefon sunt și cele mai simple.
Cât de repede te obișnuiești cu telefonul și cât de ușor îl folosești, cât de decentă e calitatea fotografiilor, cât de mult aștepți după un update, cât de bine te auzi cu omul cu care porți o conversație – astea ar trebui să fie lucrurile care contează. Restul sunt doar cifre dintr-un excel de care nu vei ține cont la două ore după ce vei fi cumpărat telefonul.
PS: Excepția o face bateria. Chiar nu m-ar supăra dacă producătorii s-ar lăuda excesiv cu o baterie de 3 ori mai bună decât ceea ce există acum pe piață.
Leave a Reply