Am început să folosesc din nou tramvaiul și, inevitabil, mă salut zilnic cu controlorii RATB. Prevăd multe povești. Asta este prima.
Opriți-l, băăăăăăă!
Tocmai ce se termina melodia din căști și m-am întors să văd ce naiba s-a putut întâmpla în alea 5 secunde de când am coborât din tramvai.
Controlorii RATB se urcaseră cu o stație înainte să cobor. Lângă mine, un domn la costum negru, îndesat și vizibil preocupat de traseul controlorilor în tramvai. Timp prea mult de manevră n-a avut, pentru că oamenii RATB s-au urcat pe prima ușă, iar noi eram la următoarea.
Am oprit muzica fix când controlorul #1 îi spunea corporatistului să pregătească un act de identitate. Cât timp cioclul se scotocea prin portofel, controlorul #1 îmi ia și mie cartela, mi-o dă înapoi și îmi mulțumește. După alte 20 de secunde de încercări eșuate de îmbunare a controlorilor, tramvaiul ajunge în stație, iar cei trei coboară.
Bag căștile în urechi și îmi văd de drum. După câteva secunde, îi aud pe controlori cum urlă:
Opriți-l, băăăăăăă!
Fix când m-am întors către ei, îl văd vecinul de călătorie cum țâșnește de lângă ei precum pisicile mele când aud că deschid frigiderul și cum trece pe lângă mine de parcă era alergat de câinii din Colentina.
Controlorii se strică de râs în timp ce repetă îndemnul de mai sus, iar Usain al nostru decide că e timpul să bage niște garduri, așa că trece și peste cele de cărămidă, care separă șinele de trotuar. Oamenii cu vestă albastră abia reușeșc să-și revină din râs și-mi spun că au zilnic vreo 5 episoade de-astea, semn că bucureștenii stau bine cu condiția fizică dacă sunt în stare să bage zilnic una-două sute de metri viteză.
Viitorul medaliat olimpic s-a făcut nevăzut, controlorii RATB au traversat stația și au așteptat următorul tramvai. Ora 9 în Pipera.
Leave a Reply