Avengers: Infinity War – The Empire Strikes Back al generației noastre

scris de

in

Da, atât de bun este. La fel ca “The Empire Strikes Back”, Infinity War reușește să te țină lipit de scaun timp de două ore și jumătate, ca la final să îți lase un mare gol în suflet. Dacă ar fi să citiți doar primul paragraf al acestui articol, comparația cu al doilea Star Wars ar trebui să vă convingă să mergeți să vedeți Infinity War.

Dacă zăboviți mai mult pe articolul ăsta, aflați că Infinity War este unul dintre cele mai bine editate filme pe care le-am văzut vreodată. Sunt doar câteva momente în care apuci să-ți tragi sufletul, și alea cu încărcătură emoțională.

Prima scenă începe fix de unde i-am lăsat pe Thor și Loki, iar de acolo acțiunea curge foarte bine către un final cum nu s-a mai văzut în Universul Cinematic Marvel. Frații Russo au reușit și de data asta să limpezească marea ciorbă de personajele și să le ofere șansa de a evolua chiar și pe parcursul unui film dominat de prezența lui Thanos.

Speaking of which, Thanos a devenit lejer cel mai bun antagonist Marvel. Motivația lui, prezentată și în trailere, este logică, chiar dacă acțiunile sale presupun un genocid de proporții cosmice. Spre deosebire de filmele precedente, aici avem timp să-l vedem pe Thanos cum gândește, cum își motivează deciziile și cum trăiește fiecare pas către toate cele 6 pietre ale infinitului.

Coloana sonoră m-a transportat de asemenea în universul Star Wars, prin folosirea din plin a alămurilor și a doar două melodii distincte, una dintre ele fiind tema Black Panther. Cealaltă este “The Rubberband Man” de la The Spinners și rulează, firește, pe prima scenă cu Gardienii Galaxiei. La fel ca Star Wars, sunt secvențe cu 0 coloană sonoră și efecte audio. Ca să ne facem și mai mici în scaunele de cinema.

Mergeți să-l vedeți la cinema, la IMAX dacă puteți (sunetul e mult mai bun acolo) și așteptați-vă la acțiune bine dozată, multe referințe din filmele anterioare, apariții surprinzătoare, secvențe spectaculoase și, dacă v-ați ținut de filmele Marvel cum m-am ținut eu, la vreo 20 de bătăi în plus pe minut pe toată durata filmului. Și așteptați-vă să nu vedeți toate scenele din trailer. Deh, editing room…


Comments

4 responses to “Avengers: Infinity War – The Empire Strikes Back al generației noastre”

  1. […] În a doua zi, Sebastian a făcut o mică oprire la IMAX, ca să își ceară scuze în avans pentru nivelul de distrugere pe care Thanos îl va aduce în fața publicului. Mi-ar fi prins și mie bine scuzele miercuri, înainte să plec traumatizat de la film. Am scris despre Infinity War aici. […]

  2. […] Estimarea mea este că Infinity War va depăși $2.5 miliarde încasate la nivel […]

  3. […] cum poate fi Ant-Man and The Wasp un film de luat în seamă, mai ales după ce s-a întâmplat în Avengers: Infinity War. Am fost aseară în sala de cinema și mi-am dat seama că micul colț de univers al lui Scott […]

  4. […] Odată ce înțelegeți că filmul a fost făcut pentru ca fetițele să aibă un erou la care să privească cu admirație, veți vedea că merită să acordați o șansă acțiunii plasate în 1995. Din fericire, Marvel (studioul) n-a insistat cu elementele specifice decadei respective. Da, Captain Marvel se prăbușește într-un Blockbuster, avem niște melodii specifice timpurilor (Waterfalls de la TLC m-a surprins plăcut) și un pager cu care ne-am obișnuit deja din Infinity War. […]

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.