Am urmarit cu mult interes lansarea noii linii de iPod-uri si pot sa ma declar satisfacut de ceea ce am vazut. Singura problema, roman fiind, este pretul. Nu ma refer la faptul ca este mare, ci este exagerat in comparatie cu preturile de peste ocean si chiar cu celelalte preturi din UE.
Sa dam exemplul cel mai tentant: iPod touch, caracteristici atragatoare, pretul de 229$. Daca as avea puterea teleportarii in America, as plati fix 769.5 de lei pe modelul de 8GB. Am asteptat sa vad aparitia modelului in Romania. Prima data l-am vazut pe okazii.ro la pretul de 1008 lei. Sperand sa vad o miscare din partea retailerilor autorizati, am dat astazi peste acelasi iPod touch pe site-ul istyle.ro la pretul de… wait for it: 1094 lei. Nu le dau in cap celor de la istyle, trebuie sa manance si ei o paine. Inteleg ca existe taxe vamale si alte prostii, dar principala problema este politica de preturile produselor ce se duc in UE. Apple da cu piciorul cursului valutar si le vand europenilor mac-uri, ipod-uri si iphone-uri la o rata de 1:1, adica 1$=1€. La cursul actual, iPod-ul in tema se vinde cu aproximativ 978 lei in celelalte state europene (Franta, Germania, Elvetia etc.).
Cautand sa aflu mai multe despre aceasta politica, dadui si peste o petitie care n-o duce prea bine. Nu-s genul care sa semneze asa ceva, dar, avand in vedere ca UE s-a luat de mana cu FCC-ul ca sa studieze mai bine interdictia Flash pe iPod, iPhone si iPad, poate cu prostia asta se va intampla ceva.
Adresa este aceasta.
Leave a Reply